# Edilul a mărturisit că oricum nu-şi mai luase atâtea libere de prin 2013.
După o pauză… forţată din 19 martie până pe 5 aprilie, Cornel Ionică a revenit în funcţia de primar al Piteştiului.
Tribunalul Argeş a admis contestaţia sa la ordinul prin care prefectul dispunea încetarea mandatului său de edil al municipiului pentru conflict de interese. Încă de vineri Ionică a mers la primărie şi a convocat directorii instituţiei la „un comandament”.
„Nu am pierdut nicio clipă şi am convocat lumea la un comandament, căci avem o săptămână importantă în faţă. Este săptămâna în care se desfăşoară Simfonia Lalelelor şi vrem să fie totul perfect. Sunt multe lucruri de pus la punct. De asemenea, am alte şedinţe privind proiectul de buget care va fi votat pe 25 aprilie, la fel cum sunt şi diverse lucrări care trebuie monitorizate. Consider că perioada de pauză a fost una… de concediu, că şi aşa nu am prea beneficiat de concediu de prin 2013!”, ne-a declarat primarul Ionică.
Un Comentariu
anonim
simfonia lalelelor cu taxe mari pe loc si nicio conditie pentru participanti, fixata aiurea