Ion Mînzînă anunță un proiect vital în Argeș: “Este un vis mai vechi, încă din 2017”.
Astăzi, 18 octombrie 2024, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Argeș s-au aprobat bugetul actualizat și sursele de finanțare actualizate pentru Laboratorul de radioterapie de la Spitalul Județean de Urgență Pitești.
„În luna mai, am semnat contractul de finanțare cu Ministerul Sănătății pentru realizarea acestui proiect, care este, de fapt, un vis mai vechi al nostru, despre care se discută încă din 2017. Iată că am obținut acum finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar în ședința de astăzi am făcut un mare pas spre realizarea acestei importante componente care ține de obiectivul nostru de a avea un Spital Județean modern, cu servicii medicale diversificate și de cea mai înaltă calitate pentru argeșeni. Le mulțumesc pe această cale și colegilor de la Ministerul Sănătății și din guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu.” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.
Valoarea Proiectului tehnic revizuit, respectiv, valoarea totală a Devizului general actualizat, este de 93.545.424,35 lei cu TVA, din care 70.187.215,79 lei cu TVA (contribuție PNRR) și 23.358.208,56 lei cu TVA (contribuție CJ Argeș).
Laboratorul de radioterapie va fi o construcţie cu 5 etaje (S1+S2+D+P+1E parțial) și se va amplasa în zona din vecinătatea Secției de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgență Piteşti. Ulterior construcției, clădirea va fi dotată cu echipamente de ultimă generaţie propuse a fi achiziţionate prin proiect.
Tehnologia de ultimă generaţie IMRT – VMAT va asigura unul dintre cele mai performante tratamente de radioterapie disponibile în lume şi va permite acoperirea întregului lanț de tratare a afecţiunilor oncologice.
Noul laborator va fi dotat, printre altele, cu acceleratoare liniare de particule – energie 15 MV, computer tomograf simulator, sistem planificare tratament, staţie de conturare, sistem de înregistrare și verificare, sistem de imobilizare și sistem de dozimetrie.