Modul în care se comportă PNL în această perioadă de grea încercare pentru România, în plină pandemie, aduce aminte de anii ’50 în care cine nu era cu sistemul era considerat împotriva acestuia, declară Ion Mânzână, președintele PSD Argeș.
„Schimbările dictate la nivelul conducerii DSP Argeș și a Spitalului Județean de Urgență din Pitești nu au niciun alt fundament, nicio altă analiză decât ideea de a înlocui anumiți oameni cu membri ai PNL. Din rațiuni pur politice, prefectul Emanuel Soare și conducerea PNL Argeș instalează după bunul plac membri de partid în funcții fără ca respectivele persoane să fi dovedit în timp că au calitățile necesare pentru asemenea atribuții, mai ales în contextual epidemiologic actual.
Sigur, este regretabil ce s-a întâmplat la Spitalul Județean, acolo unde neglijența unui cadru medical – determinată mai mult de dorința de a-și ajuta colegii în lupta cu noul coronavirus – a condus la o serie de alte persoane infectate. Dar unde este aici vina managerului spitalului? Singura vină care i se poate imputa ar fi aceea că a fost susținut de conducerea Consiliului Județean, a cărei culoare politică este diferită de cea a noilor salvatori ai Patriei de la PNL. Să fie o simplă întâmplare faptul că noul manager al Spitalului Județean este membru al PNL și anunțat drept candidat la primăria municipiului reședință de județ? Să fie tot o întâmplare că noul director medical este tot membru al PNL? Să fie o coincidență că noul șef al DSP are, de asemenea, „ascendență” liberală? Noi credem că nu. Din contră! De fapt, PNL se folosește de situația de urgență pentru a face epurări politice pe care le credeam de tristă amintire!
În loc să testeze populația și medicii într-o proporție cât mai mare, în loc să asigure resurse pentru echipamente de protecție, cei de la PNL au declanșat o veritabilă vânătoare de vrăjitoare și singura lor metodă de a arăta că fac ceva este să dispună amendarea în masă a populației și să înlocuiască profesioniști de calibrul lui Adrian Streinu-Cercel cu politruci. Publicații străine prestigioase au arătat că România amendează mult, dar testează puțin, la fel cum astfel de publicații au arătat că actele de corupție din România în perioada pandemiei sunt printre cele mai mari din lume. „Washington Post” plasează România pe același palier cu Columbia, iar orice legătură între aceste două țări, desigur, ne-o poate descifra domnul ministru de Finanțe, Florin Cîțu. Același ministru care, nu cu multe luni în urmă, tăia 23% din bugetul pentru Sănătate din acest an, în vreme ce șeful său suprem de la Cotroceni ne anunța senin că noul coronavirus nu e cu nimic mai breaz decât un simplu guturai, punând la cale împreună cu premierul său marionetă alegerile anticipate”, declară Ion Mânzână.
D.C.
6 Comentarii
Anonim
Cind psd schimba nu erau epurari politice ; o faceau pt ca puteau , sa parafrazez un mare ganditor psdist.. dar astea sint povesti de seara spuse de persoane care nu au ce face
Mai bine sa ne explice vajnicul psdist cum este cu votul din camera deputatilor pt autonomia tinutului secuiesc. Asta este problema adevarata si indiferent din ce unghi privesti, sa facut cu accept tacit sau nu sa stiut, este o problema de siguranta nationala.
A.G.B.
Breeeee, nu mai ,,scri” dacă nu știi, mai ești și analfabet pe deasupra (sa făcut). Povestea este veche, a trecut tacit atunci când Parlamentul nu s-a mai întrunit în plen ci în teleședințe. Oricum Senatul este cameră decizională și azi a respins proiectul de lege. Autonomia a mai fost cerută de vreo trei ori și va mai fi. Povestea a fost adusă de mutant în atenția ,,dragilor” (huoooo) de români, după aproape o lună și jumătate de când s-a întâmplat, ca să mai abată atenția de la imensele prostii pe care le face. Merge pentru proști!
Anonim
Avem școli la care directorii vin când au chef, pleacă când au chef.
Există astfel de specimene care nu stau în medie mai mult de 1- 2 ore / zi în școală cu toate că programul este de 8 ore / zi. Orele la clasă și le fac deloc sau aproape deloc, pun note din burtă, etc.
Această situație a existat și pe vremea PSD. ului și pe vremea P.N.L.ului și nimeni nu epurează nimic.
Să înțelegem că cei care rezistă sunt cu grade pe umeri și nimeni nu se poate atinge de ei?
Anonim
Azi, mutantul politic a sărit ca proasta din baie, după o lună și zece zile, că pesdeu’ dă Ardealul ungurilor. Doamne, cât de prost poate fi!
Anonim
Mai bine stai in banca ta ,dar voi 30 ani ce ati facut ?
Anonim
Bre, asta destept, asta sa coborim discutia la nivelul de golaneala al psd, a trecut tacit de senat o lege care favorizeaza udmr din nou .. deci sprijini prin declaratii o grupare care ataca sistematic Constitutia Romaniei. Cred ca neuronul tau nu pricepe, sau pricepe si face propaganda psdista, ca nu exista explicatie pt aceasta stare de fapt: sint probleme de siguranta nationala. Poate niste lecitina te ajuta un pic sa intelegi situatia.