Ion Georgescu și vila de peste 300.000 de euro din salariul de primar.
Vila evaluată la peste 300.000 de euro a fostului primar din Mioveni, Ion Georgescu, este într-un proces de evaluare, din dispoziția instanței, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru trafic de influență.
De asemenea, judecătorul de la Tribunalul Argeș, instanța care analizează dosarul, a dispus evaluarea operațiunilor bancare realizate de fostul primar între anii 2018 și 2023.
Ion Georgescu nu a mai candidat în 2024 pentru a obține al cincilea mandat în administrația orașului pe care îl conducea din 2006, iar acum trebuie să justifice averea pe care a strâns-o, din salariul de primar, vreme de 18 ani.
Acesta este acuzat de procurorii DNA că, la sfârșitul anului 2022, i-a cerut lui Nicolae Valerică, șeful Poliției Locale Pitești, suma de 30.000 de euro, din care a primit o primă tranșă de 10.000 de euro, pentru a obține pentru fiica acestuia din urmă, medicul Sînziana Nicolae, un post de chirurg la Spitalul Orășenesc Mioveni, acolo unde manager era la vremea respectivă medicul Mircea Stoian, ginerele edilului.
Cum primarul n-a obținut pentru fiica șefului Poliției Locale Pitești postul care făcea obiectul înțelegerii, Ion Georgescu i-a dat înapoi lui Nicolae Valerică suma de 10.000 de euro.
În toamna anului 2023, Ion Georgescu a fost suspendat din funcția de primar și a stat 2 luni și 24 de zile în arest preventiv, după ce a fost prins în flagrant, în sediul Primăriei Mioveni, în timp ce îi restituia denunțătorului tranșa de 10.000 de euro. Tot la sfârșitul anului trecut, Georgescu a fost exclus din PSD, formațiune politică pe care a reprezentat-o în cariera de primar. Ion Georgescu a ieșit din arest preventiv pe 28 decembrie 2023, fiind plasat apoi în arest la domiciliu.
Pe data de 3 aprilie 2024, edilul a scăpat de arestul la domiciliu, măsura fiind înlocuită cu cea a controlului judiciar. Cât timp s-a aflat sub cea mai puțin restrictivă măsură preventivă, Ion Georgescu a obținut în instanță anularea ordinului de suspendare din funcția de primar, revenind – pentru o scurtă perioadă – pe fotoliul de edil al orașului Mioveni.
Citeşte întreaga ştire: Doi experți vor calcula dacă un primar putea să-și construiască din salariu vila de 300.000 de euro. Judecător: „Să se întocmească o situaţie centralizată”