Subprefectul Adrian Bughiu a semnat azi ordinul privind constatarea încetării mandatului de primar al oraşului Costeşti pentru liberalul Ion Baicea.
Ordinul a fost emis ca urmare a adresei Agenţiei Naţionale de Integritate prin care se aduce la cunoştinţă Instituţiei Prefectului faptul că un raport de evaluare cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a aflat Ion Baicea în urmă cu câţiva ani a rămas definitiv prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României 90/10.01.2020.
Ordinul poate fi contestat la Tribunalul Argeş în termen de 10 zile de la comunicare. Şi, cel mai probabil, ca şi în cazul altor edili (precum Cornel Ionică la Piteşti), ordinul de încetare a mandatului va fi suspendat iar după o perioadă Baicea va putea reveni în funcţie. Nu de alta, dar abia ce a fost desemnat oficial drept candidat al PNL la funcţia de primar al oraşului Costeşti în alegerile din acest an!