În Parcul Lunca Argeşului vor fi făcute în curând două tipuri de lucrări. Pentru acest lucru va fi cerut acordul Uniunii Europene care a fost principalul investitor la amenajarea care a costat aproximativ 9 milioane euro. Astfel, pe de-o parte, va fi construit un dig de protecţie, în aşa fel încât parcul să nu mai fie inundat (5 milioane lei vor costa lucrările). Pe de altă parte, vor fi făcute modificări la terenurile de sport din parc. În prezent, suprafaţa de joc la terenurile de fotbal este una dură, dintr-un material care a fost afectat de inundaţii. Jucătorii riscă să se accidenteze din cauza denivelărilor şi a materialului alunecos. Conform Primăriei Piteşti, ar urma să fie montată o suprafaţă de joc mai moale. În fiecare seară cele două terenuri sunt pline, mulţi amatori de mişcare încingând acolo miuţe care se întind până târziu (terenurile au nocturnă şi nu se percepe taxă pentru folosirea lor).
Claudiu DIŢA