Investiții importante pentru elevi într-o comună din Argeș.
A demarat de curând și implementarea proiectului de dotare a Școlii Gimnaziale Bârla, finanțat prin PNRR. ”19 săli de clasă vor fi dotate cu mobilier și echipamente TIC, un laborator de informatică cu echipamente digitale, precum și un laborator de științe multidisciplinar, sala de sport și un cabinet psihopedagogic.
Valoarea totală a proiectului este de 1.321.132,92 lei”, precizează primarul Gheorghe Voicu. Investițiile trebuie finalizate până la sfârșitul anului 2024.
Acesta nu este însă singurul proiect destinat unității școlare din comuna Bârla. Un altul, ce vizează reducerea abandonului școlar în rândul comunităților școlare vulnerabile, a fost declarat eligibil în cadrul PNRAS (Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar).
Proiectul se adresează elevilor din ambele școli din localitate, Bârla și Urlueni, 265 de copii la număr. Cu ajutorul granturilor alocate prin PNRR, unitățile de învățământ vor putea organiza activități pentru elevi, cum ar fi ore de pregătire suplimentară, excursii, tabere, activități în natură.