Primarul Piteştiului, Cornel Ionică, a anunţat ieri că săptămâna viitoare vor fi finalizate lucrările de reabilitare a bulevardului Libertăţii din cartierul Trivale, bulevard la care nu s-a mai intervenit din anul 1976. Totodată, vor fi căutate soluţii şi pentru amenajarea a noi locuri de parcare în zona bulevardului Libertăţii. Pe de altă parte, dacă nu vor fi contestaţii la licitaţia organizată de municipalitate, la finalul lunii august vor începe şi lucrările de reabilitare a străzii Exerciţiu, una dintre cele mai importante din Piteşti. Pe această stradă nu s-a mai intervenit din anul 1982. Lucrările vor costa peste 3 milioane lei, bani de la bugetul local. „Fac un apel la şoferi să respecte indicatoarele şi indicaţiile agenţilor de Poliţie care vor fi la faţa locului, pe şantier, astfel încât lucrările să se poată desfăşura fără incidente. Unul dintre cele mai importante obiective ale mele este acela ca Piteştiul să aibă o infrastructură rutieră adecvată, motiv pentru care vă asigur că municipalitatea va face toate eforturile, atât din bugetul propriu, cât şi apelând la fondurile europene, pentru a atinge acest deziderat”, a declarat primarul Cornel Ionică.
Claudiu DIŢA