Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, informează că în luna martie au fost demarate mai multe lucrări în vederea prevenirii inundaţiilor în satul Geamăna. Canalizarea pluvială de pe strada Tăbăcăriei este finalizată, iar zilele acestea sunt amenajate intrările în gospodării. În continuare, vor fi începute lucrările pentru canalizare pluvială pe strada Principală – zona Geamăna şi pe strada Serelor, iar la final vor fi amenajate trotuare în zonele respective. „În perioada imediat următoare va începe amenajarea drumului de legătură între strada Cetului şi strada Toporaşilor şi asfaltarea străzii Gorunului, contractele pentru aceste investiţii fiind deja semnate. De asemenea, în ultimele două şedinţe de Consiliu Local au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru repararea străzilor Andrei Alexandru şi Rafinăriei, dar şi pentru asfaltarea străzilor Câmpului, Teilor, Merilor, Traian, Panselelor, Florilor. În cel mai scurt timp vor fi demarate procedurile de achiziţie a lucrărilor”, anunţă edilul.
Investiţii importante la Bradu
Advertisement
Advertisement