Guvernul continuă investiţiile în dezvoltarea Sistemului Energetic Naţional, în acest sens urmând să fie modernizată şi retehnologizată, cu 76 milioane lei, Staţia electrică de transformare Arefu, care asigură evacuarea în sistem a energiei produse de centrala de la Vidraru.
În staţia respectivă se iniţiază în această perioadă ample lucrări de retehnologizare, atât pentru implementarea unor echipamente şi pentru alinierea la concepte moderne de funcţionare, cât şi pentru extinderea staţiei cu un nou nivel de tensiune, respectiv cel de 400 kV.
Staţia electrică din Arefu a fost pusă în funcţiune în anul 1966, aspect ce a impus demararea investiţiei de modernizare în două direcţii. Prima direcţie are în vedere retehnologizarea instalaţiilor în concordanţă cu cele mai avansate soluţii de echipare şi operare, iar cea de-a doua – extinderea staţiei cu un nivel superior de tensiune, menit să răspundă nevoii de dezvoltare industrială a zonei Argeş-Vâlcea şi să asigure integrarea staţiei în inelul de 400 kV al reţelei electrice de transport.
Echipamentele noi vor fi implementate în etape succesive într-o perioadă de 34 de luni. În tot acest timp, pe parcursul lucrărilor, staţia va fi menţinută în funcţiune în condiţii de siguranţă, fără a afecta continuitatea în alimentare a consumatorilor.
Astfel, această etapă a investiţiei de modernizare a Staţiei Arefu, finanţată din fonduri proprii ale Companiei, va fi corelată cu proiectul de creştere a siguranţei în funcţionare a zonei de reţea Argeş-Vâlcea, prin realizarea staţiei 400 kV Arefu şi montarea unui autotransformator 400 kV MVA, 400/220 kV.