Investiție de mare interes într-un cartier din Pitești.
Astăzi, 27.10.2023, a fost semnat contractul pentru realizarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Canalizare pluvială – Aleea Florian Becescu – Parc Făget – str. Constantin Cantacuzino, cartier Trivale”.
Executantul este SC DACOROM COMPANY SRL (lider de asociere), valoarea contractului fiind de 1.361.122 lei inclusiv TVA, cu termen de execuție de 6 luni (o lună – realizare proiect tehnic și detalii de execuție, 5 luni – execuție lucrări).
Principalele lucrări ce vor fi executate în cadrul contractului sunt:
-amenajarea rețelei de canalizare pluvială, prevăzută cu sistem de preluare a apei pluviale de pe carosabil și cu racorduri de preluare a apelor de suprafață din zona analizată;
– dimensionarea rețelelor de canalizare pluvială și a racordurilor;
– asigurarea (obligatorie) a scurgerii apelor, pe toată lungimea traseelor, pentru evacuarea rapidă a apelor pluviale;
– realizarea unei stații de pompare în zona stației existente în parcul Făgetului și realizarea unei canalizări dimensionate corespunzător;
– redimensionarea pompelor și a traseului canalizării pluviale existente pentru optimizarea funcționalității.