Sportivii care se antrenează în Sala Sporturilor din Piteşti au reclamat că au fost invadaţi de purici. Insectele îi ciupesc la fiecare antrenament şi se tem că le vor duce şi acasă. Deşi s-a făcut dezinsecţie în sală, chiriaşii nepoftiţi reapar pentru că mai multe pisici şi-au găsit adăpost în clădire.
Zeci de sportivi care se antrenează zilnic în Sala Sporturilor din Piteşti s-au trezit plini de pişcături, iar în scurt timp au descoperit şi vinovaţii. Puricii au invadat sala şi vestiarele şi au putut fi observaţi chiar şi pe haine. „La un moment dat a fost situaţia foarte nasoală şi aveam şosetele pline de purici. Sună amuzant, dar este periculos, pentru că îi luăm acasă, ducem la familii, plus animalele de companie pe care le avem şi nu e o senzaţie tocmai plăcută”, spune Lucian Chirof, sportiv. „În momentul în care plecăm de aici, ne schimbăm, ne scuturăm foarte bine hainele, adidaşii, rucsacele şi ne rugăm să nu rămână vreunul din greşeală” mărturiseşte Bogdan Vâlcu, preparator sportiv.
Unul dintre principalii beneficiari ai sălii este Clubul Sportiv FC Argeş. Conducerea a cerut Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret să facă dezinsecţie. Zis şi făcut. Doar că se pare că puricii au antrenament şi nu se lasă duşi. „Sunt mai multe pisici care au intrat în sală şi şi-au făcut culcuş. Am înţeles că au pui pe undeva prin sală pe aici”, povesteşte Dragoş Şerban, directorul clubului FC Argeş. „Duminică după-masă s-a efectuat dezinsecţia. Nu faptul că ea costă 800 de lei acum este o problemă, ci faptul că trebuie să faci, probabil, în fiecare lună şi la un moment dat devine o problemă”, crede Dănuţ Oprea, de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.
Sportivii spun că nu vor mai intra la antrenamente dacă sala nu va scăpa de chiriaşii nepoftiţi. Ca măsură suplimentară, toate locurile prin care puteau intra pisicile au fost închise.
(Sursa: observatornews.ro)