Fără îndoială, învățământul/educația este, în ultimii ani, un adevărat poligon de încercare. Nu este vorba de arme, ci de fel de fel de intervenții – unele justificate, multe nu – făcute cu intenția de a optimiza procesul instructiv-educativ.
Mi-e teamă că voi folosi teme despre care am mai scris, referindu-mă la învățământ, dar, dorindu-se noul cu orice preț, elevul pare derutat de schimbări.
Se continuă obiceiul: fiecare ministru se simte parcă dator să-și pună amprenta pe mersul școlii, propunând (și) soluții discutabile. Atrage atenția recenta propunere, apărută în spațiul public, a ministrului Ligia Deca de a introduce la testele PISA, în chestionarul de bază, din 2025, zona de tehnologie a informației și comunicațiilor (TIC). Argumentul ministresei: nivelul înalt funcțional al literației digitale (ah, termenii pompoși!) este de doar 25 la sută.
Ciudat sau nu, intervenția noului ministru vine după rezultatul slab al elevilor români, în comparație cu alții, la ultima evaluare PISA. Ce este PISA? Programme for International Student Assessment. Adică o evaluare standard internațională pentru elevi de 15 ani. Programul Internațional pentru evaluarea Elevului, (PISA) urmărește un răspuns: ce este în stare elevul, la acest stadiu al școlarizării, să facă, dacă este în stare să ia decizii corecte despre viitorul său, să aibă, cu alte cuvinte, capacitatea de a-și croi proiecte concrete pentru viață.
Asistăm, este adevărat, la o ofensivă a digitalizării vieții. Este modern, este util, dar ea aduce și consecințe negative. Dar nu acesta este subiectul azi. Pandemia de Covid a adus, în viața școlii, învățământul online. S-a scris mult pe tema aceasta, învățământul românesc nefiind pregătit pentru învățământul la distanță. Barierele – nu toate școlile au avut internet și dotare specifică, iar cadrele didactice – nu toate – s-au confruntat cu competențe digitale insuficiente.
Testul PISA a arătat un fapt preocupant care a dus la observația existenței unui analfabetism funcțional (A.F.). Pe scurt, acesta demonstrează că respectivul elev știe să citească, dar nu înțelege ce a citit. Cu alte cuvinte, el poate reproduce textul, dar nu-l înțelege pe deplin.
Specialiștii merg mai departe și observă că A.F. are o receptare parțială a infomațiilor, ba, mai mult, are mari dificultăți în a face conexiuni (legături) între informații. Sunt multe cauze: învățarea prin memorare, nestimularea creativității de către pedagog, manuale școlare inadecvate, adică voit prea „deștepte” (de către autori să-i numim doar orgolioși), cadre insuficient de dedicate etc. Toate sunt cunoscute.
Proiectul scos de Cotroceni – „România Educată”, inițiat cu bune intenții, nu prea ține cont de România profundă. S-a născut fără o suficientă contactare a „executanților” – profesorii. De aceea, este și criticat adesea. Profesionalizarea carierei didactice, managementul educațional, accesul la o educație timpurie și creșterea echității educaționale sunt ținte corecte, dar jos, în implantarea lor, sunt multe de pus la punct.
„România Educată”, prin cele 12 deziderate urmărite până în 2030 și prin cei trei piloni – calitatea educației; flexibilitatea sistemului educațional; adaptabilitatea la schimbări, la tendințele viitorului – prin profesori „mentori și facilitatori” – ar putea conduce la… „alfabetizarea funcțională”. Sintagma ar însemna abilități cu calculatorul, cu însușirea complexei digitalizări sau a limbilor străine. Propunerea ministresei vine pe acest fond nu prea prietenos: existența, totuși, a unui procent ridicat de analfabeți funcțional.
