Se mai întâmplă şi lucruri bune! Primăria a primit fonduri europene, în cadrul PNRR, din suma generală alocată judeţului Argeş, de 18.970.341 euro. Aceasta este valoarea totală eligibilă (adică, tradus, nerambursabilă, pentru proiecte de eficienţă energetică). Spre lauda sa, Primăria a luat în serios proiectul de renovare energetică moderată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale şi asociaţiile de proprietari solicitante au trecut deja la acţiune. Există, într-adevăr, un ghid pentru cererile de finanţare. În acesta se prevăd surse importante. Cred că este util să specificăm costurile unitare: pentru renovare moderată – 200 euro/mp; pentru o staţie de încărcare rapidă (obligatorie, specifică Ghidul – putere – 22 kW), cu câte două puncte de încărcare – 25.000 euro/staţie. Dacă aş fi întrebat, aş spune că aceste staţii ar trebui amplasate în puncte din municipiu, pentru că nu la toate blocurile sunt proprietari de autoturisme electrice… Dar se are în vedere perspectiva.
În adunările generale – am participat la una – proprietarii au ţinut să puncteze nişte opţiuni pe care le consideră obligatorii. În primul rând, la blocurile unde toţi locatarii au centrale de apartament, reabilitarea termică (încălzire şi apă caldă) nu este necesară. Cer menţinerea centralelor. Sunt de acord cu instalarea sistemelor alternative de producere a energiei electrice (panouri solare). Anveloparea este un lucru foarte bun.
Nu înţeleg – şi nu se explică detaliat – ce ar însemna instalarea/ reabilitarea/ modernizarea sistemelor de climatizare şi/sau ventilare mecanică. Nici ce sunt sistemele inteligente de umbrire pentru sezonul cald. La cheltuieli eligibile privesc cu suspiciune documentaţiile tehnico-economice şi tot ce înseamnă detaliile de execuţie; vor garanţie fermă că ele nu vor fi suportate de asociaţii! La cheltuieli neeligibile(în sarcina solicitanţilor), în adunările generale s-a exprimat condiţia ca acestea să fie bine definite. În schimb, doresc – toţi – reabilitarea instalaţiilor de apă rece, ţevile fiind, de obicei, corodate în diferite stadii.
Un alt capitol, nedefinit în Ghid, îl constituie aşa-numitele „soluţii inteligente”. De asemenea, locatarii doresc să se definească concret ce înseamnă „accesul în interiorul apartamentelor”: de ce, cum, cine, pentru ce… Îngrijorare a produs specificarea: „după epuizarea fondurilor, obligativitatea solicitantului rămâne, urmând să asigure cheltuielile respective din fonduri proprii (cheltuieli neeligibile)”. Aici, Primăria poate să-i apere pe locatari şi să-şi apere, în fond, banii: controlul asupra devizului, volumul real de lucrări, calitatea executanţilor, (să nu se mai ia… plasă, ca la moderrnizarea Pasajului „Magnolia”), ce înseamnă, real, depăşirea devizului şi dacă aceasta este necesară. Sunt multe întrebări legate de BINELE pe care Primăria îl acordă asociaţiilor, prin Programul PNRR.
Aşa cum a dovedit fermitate – nota 10 Primăriei! – în legătură cu respectarea aprobărilor pentru vile/blocuri, tot astfel trebuie să se implice total, exigent, în acest program extrem de util! Este timp: finalizarea etapei de verificare este la 1 decembrie a.c.