A văzut multă suferinţă în jur, oameni agonizând, dându-şi obştescul sfârşit în braţele sale. Lacrimi, mâini întinse cerând ajutor, suspine. Toate şi-au pus amprenta asupra inimii sale sensibile. Şi ca o „purificare”, tainic, Liliana Rada a aşternut pe hârtie versuri ca o terapie autoimpusă. Încet, dar sigur, poezia a ajuns respiraţia sufletului ei…

Rezonează la tragedii

La prima vedere, Liliana Rada pare o femeie obişnuită. Nu epatează prin îmbrăcăminte sau gestică. Semn al smereniei pe care a deprins-o la biserică. Dincolo de halatul alb pe care-l poartă în orele de program, se ascunde o persoană hipersensibilă care rezonează la toate tragediile lumii. Şi câte nu va fi văzut în îndelungata-i carieră de asistentă medicală? După timpul petrecut la Spitalul Valea Iaşului unde moartea dădea târcoale pacienţilor, acum Liliana Rada îşi pune cunoştinţele medicale în slujba copiilor, la Secţia Pediatrie a Spitalului Municipal din Curtea de Argeş. Deşi nu are pregătire filologică, până acum a semnat trei cărţi, una mai interesantă decât cealaltă, după părerea specialiştilor. Cum trăim vremurile în care poezia nu e promovată, nu sunt mulţi concetăţenii din Cetatea Basarabilor care să cunoască poeta pe lângă care trec.

Notorietatea şi-a căpătat-o datorită funcţiei, a îngrijirii pe care a acordat-o atâtor copii de-a lungul vremii. Suferinţa pe care o vede în jur şi descoperirea modului uimitor în care divinitatea intervine în existenţa multora au inspirat-o pe asistenta care în timpul liber „practică” poezia. În acest mod de exprimare literară a reuşit să redea poveşti de viaţă, întâmplări despre oameni greu încercaţi salvaţi în ultimul moment.

Omul providenţial

Harul literar avea să şi-l afle Liliana Rada cu mulţi ani în urmă. Un rol esenţial l-a jucat un preot. Om providenţial după cum a înţeles poetesa mai târziu. Încă din adolescenţă a avut „tentative”: versuri de dragoste scrise cu inocenţa vârstei. Pe-atunci mergea cu bunica ei la biserica Olari. La slujba Sf. Maslu, părintele Vasile Marinescu a anunţat că se pensionează, iar pentru Liliana Rada s-a prăbuşit cerul! Era duhovnicul ei, considerându-l un adevărat „tată”. Fata a plâns la aflarea veştii şi în semn de respect i-a scris o poezie pe care i-a dăruit-o. Impresionat, preotul a publicat-o în revista „Glasul iubirii” pe care o edita şi, intuindu-i potenţialul, i-a cerut şi alte poezii. A fost începutul „carierei” literare a viitoarei asistente medicale.

Scrie pe bilete de autobuz!

Încurajată de părintele V. Marinescu, Liliana Rada a dat frâu liber imaginaţiei şi, de fiecare dată când îi venea în minte un vers, îl scria pe oriunde apuca. „Scriam pe ulucile gardului părinţilor mei din Muşăteşti, pe frunze ori bilete de autobuz sau maxi-taxi…”, îşi aminteşte cu nostalgie. De acest nărav nu s-a lecuit nici azi şi dacă-i vine o idee, rimată sau nu, o scrie pe ce are la îndemână! Dacă era medic, probabil şi pacienţii s-ar fi trezit cu vreo strofă pe… reţetă! Consiliată de fosta directoare a Şcolii „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeş, prof. Florica Popa, poeta a scris de zor şi a strâns poemele într-o carte: „Candela sufletului”. S-a descurcat greu financiar, însă a reuşit să o publice, iar lansarea a fost specială: în sala mare a Primăriei din Curtea de Argeş! Era anul 2012. Dar nu s-a oprit aici…

O mie de fapte bune!

Liliana Rada îşi „împarte” viaţa între familie, spital, biserică şi masa de scris. Soţul îi este primul cititor şi îi savurează micile opere. Împlinirea şi-o găseşte în cei doi fii, Vlad şi Robert, băieţi frumoşi şi deştepţi. Primul dintre ei fiind elev la Şcoala de Subofiţeri de la Boldeşti! După fulminantul succes din 2012, asistenta a continuat să scrie. La interval de câţiva ani, o altă carte, „Biletele de trandafiri”, şi încă una, recentă, de proză, „O mamă în vizită la Dumnezeu”.

Scriitoarea ne-a mărturisit crezul ei: „Îmi doresc să pătrund în toate ungherele sufletelor cititorilor mei. Acolo ne întâlnim cu Dumnezeu…” Cei care i-au citit cărţile spun că a reuşit. Cărţile sunt pătrunse de un fior mistic specific oamenilor aleşi, atinşi de aripa inspiraţiei divine. Încurajată de familie, cadrele medicale, preoţii care i-au parcurs operele, Liliana Rada scrie în continuare despre relaţia omului cu Dumnezeu, fiind martora unei revelaţii la locul de muncă: „La spital o putere supranaturală îşi face simţită prezenţa şi ne supraveghează!” În plus, îşi propune să ajute 1000 de oameni! Săraci flămânzi, copii în zdrenţe, bătrâni singuri. O mie de fapte bune, ca o răsplată pentru ce i-a dăruit Dumnezeu: o familie la care nu îndrăznea să viseze.

Cu jertfelnicia pe care a învăţat-o de la duhovnicul ei, părintele V. Marinescu, Liliana Rada îşi duce viaţa într-o bucurie deplină, care-i dă aripi, precum mărturiseşte în versurile „Eu cer iertare tuturor,/ Mă simt uşoară, pot să zbor!” După entuziasmul cu care mânuieşte condeiul, asemeni seringii, asistenta va uimi în continuare prin profunzimea scrierilor sale…

Distribuie pe Facebook