Marţi noptea, trei tineri argeşeni au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un eveniment rutier.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 2.30, când George J., de 20 de ani, din Mioveni, circula cu o Skoda pe DJ 732 dinspre comuna Stâlpeni către satul Slănic. Ajuns într-o curbă la stânga semnalizată corespunzător, din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la configuraţia şoselei, conducătorul auto a pierdut controlul volanului, iar maşina a derapat şi a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit violent de un stâlp din lemn al reţelei electrice. Impactul a fost atât de puternic, încât stâlpul a fost pur şi simplu retezat, după care autoturismul a ajuns în şanţ, însă toţi ocupanţii au reuşit să părăsească singuri vehiculul avariat. La locul evenimentului au ajuns o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat, ambulanţa de terapie intensivă mobilă şi încă o ambulanţă a serviciului judeţean de profil, precum şi un echipaj de poliţie. Echipele medicale le-au acordat ajutor atât şoferului, cât şi însoţitorilor săi, identificaţi ca fiind Marian I., de 20 de ani, din Mioveni, şi Robert J., de 19 ani, din comuna Vlădeşti, pe care ulterior i-au transportat la spital. Unul dintre ei a fost diagnosticat cu fracturi costale şi se tăiase la mâini în cioburi, iar ceilalţi aveau multiple traumatisme, care din fericire nu sunt grave. Agenţii de circulaţie au stabilit că tânărul aflat la volanul maşinii avea o concentraţie de 0,62 mg/l de alcool pur în aerul expirat, ceea ce ar putea explica faptul că a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă.
Val. NICOLAU