Într-o comună argeșeană a fost pus la punct un centru de zi pentru copii.
În comuna Hârsești a fost pus la punct un centru de zi pentru preșcolari, în vederea asigurării unor servicii de educație timpurie complementare.
Clădirea în care își va desfășura activitatea centrul a fost modernizată și dotată de autorități, iar proiectul finanțat, prin PNRR, asigură și masa copiilor înscriși în centru.
Beneficiarii investiției sunt un număr de 25 de copii, cu vârste cuprinse între 2-6 ani, care vor avea parte de activități recreative și educative în completarea celor desfășurate la grădiniță.
Proiectul este derulat de Primăria Hârsești în colaborare cu Inspectoratul Județean Școlar Argeș. Centrul pentru dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare din comuna Hârsești este singurul finanțat prin PNRR în județul Argeș.
Pe de altă parte, Școala Gimnazială Hârsești se află în curs de dotare cu echipamente digitale și mobilier cu fonduri europene (PNRR).
Componentele IT au sosit la școală, au fost montate și pot fi folosite de elevi și profesori începând de săptămâna viitoare. În scurt timp va fi livrat și noul mobilier pentru sălile de clasă.