Inspectorul şcolar general adjunct Mihaela Crişan ne-a informat că, în anul şcolar abia început, 67 de copii reveniţi din străinătate au solicitat echivalarea studiilor pentru reînmatricularea în sistemul educaţional argeşean. 64 de dosare au fost depuse pentru înscrierea în învăţământul obligatoriu (de la clasa pregătitoare la clasa a X-a), iar trei pentru ocuparea unui loc în clasele a XI-a şi a XII-a. Aceeaşi cale birocratică o urmează şi cinci elevi din Republica Moldova.
Copiii cu dosarele în lucru sunt acceptaţi la cursuri; durata procedurilor de evaluare durează maxim o lună. Până la clarificarea situaţiei aceştia au, la şcoală, calitatea de… audienţi; numele şi notele lor sunt trecute cu creionul în cataloage. Elevi cu… acte în regulă devin atunci când primesc atestatul.
Inspectoratul Şcolar Argeş şi Ministerul Educaţiei au eliberat, în anul şcolar precedent, atestate pentru echivalarea studiilor a 236 de copii întorşi din străinătătate, cu preponderenţă din Italia şi Spania. Acestora li se adaugă 15 atestate eliberate pentru tot atâţia elevi de peste Prut.
În unele şcoli din judeţ au ajuns anul trecut, dar şi în noul an şcolar, şi copii născuţi în ţările arabe, ca urmare a repatrierii mamelor românce.