# TIR-urile cu masă mai mare de 7,5 tone vor folosi rute alternative
Noi INFORMAŢII despre CIRCULAŢIA cu RESTRICŢII pe DN7. ANUNŢUL CNAIR
Mâine dimineaţă, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va introduce restricţii de tonaj pe Dealul Negru. Potrivit companiei, circulaţia vehiculelor rutiere cu masă totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone va fi restricţionată pe DN7 Piteşti-Râmnicu Vâlcea pe sectorul cuprins între km 152+250 şi km 152+550, pe raza comunei Morăreşti, satul Deduleşti.
Restricţiile au fos impuse pentru a se executa în condiţii de siguranţă lucrări de consolidare la partea carosabilă, asigurarea scurgerii apei pluviale şi refacerea parapeţilor de protecţie.
Pe perioada executării lucrărilor, vehiculele cu masa maximă mai mare de 7,5 tone, dar mai mică sau cel mult egală cu 40, tone pot utiliza ca alternativă de deplasare spre Vâlcea traseul Piteşti – DN65 – Slatina – DN65 – Salcia (judeţul Olt) – DJ 677 – Arceşti Cot (judeţul Olt) – DN64 – Drăgăşani – DN64 – (intersecţie DN64 cu DN67) – DN67 – (intersecţie DN67 cu DN7).