Zona Bowling din Piteşti (cuprinsă între Bazinul Olimpic şi Parcul Ştrand) devine, încet-încet, una de interes maxim pentru municipalitate. Astfel, pe lângă obiectivele amintite, aici a fost amenajată o parcare cu fonduri europene şi tot aici a început amenajarea unei pieţe agro-alimentare. De asemenea, Consiliul Local va începe negocierile pentru achiziţionarea unei construcţii în care a funcţionat Bowling-ul. Clădirea respectivă, care a luat foc pe vremuri, aparţine societăţii „Prestarea” şi ar putea fi folosită de primărie, dacă va fi cumpărată, drept sală de spectacole (prezentări de modă, concerte, agrement etc.). Iniţial, suma cerută de proprietari a fost de 1,2 milioane euro. Valoarea de piaţă a imobilului nu depăşeşte 500.000 euro.
Claudiu DIŢA