Primăria Pitești a achiziționat 36 de pubele pentru colectarea deșeurilor reciclabile din plastic/metal, hârtie/carton și sticlă, care vor fi montate în 12 platforme de colectare selectivă (câte trei pubele – hârtie, plastic, sticlă – pentru fiecare platformă).
15 pubele au fost deja montate, ieri, în cinci platforme, în zonele unde se află containere îngropate, respectiv: în spatele complexului Negoiu – zona bllocului B16 (Craiovei); în zona Poștei de la Complex Craiovei; în zona terenului „Aripi”, blocul A – blocul 10 (Craiovei); în Prundu, zona blocurilor B2-B3; tot în Prundu, strada Anghel Saligny, zona Colegiului Tehnic „Costin D. Nenițescu” – blocul D.
Restul modulelor vor fi repartizate în şapte platforme, ce vor fi montate în cartierele Războieni și Prundu, unde există containere îngropate. „Rugămintea municipalității către cetățenii din Pitești este ca aceștia să respecte codurile de culori atunci când utilizează pubelele, astfel încât să poată fi asigurată o reciclare cât mai corectă a deșeurilor” – a precizat Octavian Lupu, inginer în cadrul S.C. Salubritate 2000.