Da, pare paradoxal. Că vorbim de Covid şi de instinctul de turmă. Mulţi dintre noi au strâmbat din nas, superior, când englezii nu s-au grăbit să aplice restricţiile impuse lumii de extinderea pandemiei. Ei, ca şi suedezii, erau de părere că războiul împotriva pandemiei se câştigă prin imunizarea naturală a populaţiei. Adică îi laşi pe oameni liberi să-şi „construiască” firesc, pe cale naturală, anticorpii necesari combaterii virusului ucigaş. Să-i laşi să se îmbolnăvească şi să-şi creeze anticorpii. Dar când au văzut că e groasă, au schimbat repede macazul. Iar mulţi dintre noi chiar au jubilat când au remarcat că şi „deştepţii” ăştia de englezii s-au răzgândit şi acceptă soluţia de imunizare artificială de protecţie prin distanţare socială, mască, spălat pe mâini. Dar mai ales prin vaccinare…

A trebuit să treacă mai bine de un an ca să ne deşteptăm şi noi şi să acceptăm că vaccinarea este o soluţie. Nu singura, nu scutită de riscuri, dar deocamdată cea mai eficientă. Până, probabil, medicina va afla vaccinul ideal cu care să-i dăm în cap virusului. Astea fiind datele, eu, unul, din turmă fiind, mă străduiesc să înţeleg care sunt noile reguli după care se conduce lumea. La Verneşti, unde sunt acum, la Piteşti, la Bucureşti, la Bruxelles şi pe tot mapamondul. Că tot se vorbeşte insistent de globalizare. 

Păi, mă întreb eu mai întâi, putem vorbi de reguli noi? Cred că da. Da, dar nu unele gândite pe genunchi. Proaste! Iar altele ‒ scuzaţi ‒ de-a dreptul tâmpite. La rându-mi, ameninţat şi eu de Covid, ca mai toţi, mă uit în jur să văd de unde fac rost de medicamente antivirale. Ca să previn boala, ca s-o tratez acasă, dacă mă îmbolnăvesc, sau chiar la spital, dacă n-am încotro şi mă pricopsesc cu o formă gravă. Caut în farmacie, unde altundeva, dar nu găsesc decât… teste nazale. Şi, desigur, cumpăr cu 17,50 lei bucata, cum am cumpărat, dacă vă mai amintiţi, şi mască de protecţie. Vândută, atunci, de firma unei soţii de ministru al sănătăţii, cu 15 lei. Eeee!

Şi totuşi, de unde fac rost de medicamente? Că, Doamne fereşte, poate ajung chiar la spital şi nu vreau să fiu tratat cu „medicamentul” NAF, cum nota o farmacistă pe fişa medicală. Adică: „nu are farmacia”. Nu are spitalul, nu are farmacia, dar se vând medicamente pe sub mână, pe piaţa neagră. Înfloreşte contrabanda din nou, dar nu cu whisky, ca-n vremea prohibiţiei, ci cu antivirale. Că statul, firav fiind, nu poate ţine sub control fenomenul nociv, nu-l poate contracara aprovizionând spitalele, farmaciile. Aşa că merge banda, pardon… contrabanda! Se pare că nimeni de la Putere (de la minister, agenţie etc.) nu s-a mai gândit că vine valul patru, ca să ia măsurile corespunzătoare de aprovizionare cu antivirale. Iar acum suntem total descoperiţi, cerşim medicamente de afară, când le puteam produce chiar la noi în ţară. 

Dar a funcţionat şi aici instinctul de turmă al oilor care, dacă una sare în prăpastie, sar şi celelalte după ea. Nu se mai gândesc ce consecinţe are gestul lor, cum nu s-au  „gândit” nici specialiştii noştri la programe preventive, la revitalizarea unor capacităţi productive. 

A intrat în funcţiune, mai bine zis a continuat starea de dezorganizare, traficul de decizii guvernamentale favorizante, legi şi reguli cu dedicaţie. Solicitările celor care cereau măsuri antivirus au fost tratate cu indiferenţă, hârtiile uitate, chipurile, prin sertare, ca medicamentele să poată fi importate doar din afară, cu comisioane profitabile.

Bătălie mare în Parlament ‒ când scriu aceste rânduri ‒ pe proiectul de lege al cerficatului verde. Care certificat interzice, cum este conceput, dreptul la muncă al celor care nu-l au. O fi normal aşa?! Dar constituţional?! Păi, ce vreţi, este o nouă regulă, că suntem în stare de urgenţă, iar guvernul nu este abilitat să ia decât anumite măsuri. De regulă, coercitive. Pe care acum doar Parlamentul le poate lua. La Senat, proiectul certificatului verde a căzut. Fără comentarii. Urmează să vedem ce va hotărî, săptămâna asta, Camera Deputaţilor, care este decisivă. Vom vedea cum gândesc aleşii noştri, dacă avem nevoie de certificat verde şi când mergem la toaleta publică. Nu doar dintr-o ţară în alta, cum a fost gândit iniţial.

Deocamdată, chestiunea fiind în dezbatere, la noi, la Argeş, noul prefect Radu Perianu declară hotărât că el nu face politică. Apoi, declară că el face doar politica… vaccinului. Că ăsta ne salvează, motiv pentru care roagă şi mass-media să insiste pe campania de vaccinare. Că, se pare, are mai multă trecere, mai multă credibilitate la populaţie, decât au politicienii. Cum arată sondajele recente. Rămâne de văzut şi dacă testul pentru a fi admis la lucru va fi gratuit, adică plătit de la buget, ori din buzunarul propriu. Dacă nu vrei să te vaccinezi, desigur.

Este limpede că ne dorim vaccinarea de turmă. Cu vaccin artificial, desigur. Deocamdată ţinta este de 70% din populaţie. Nu pentru că urma ar scăpa turma, cum se spune pe la noi, ci pentru că n-avem altă scăpare. Din nefericire, suntem atât de vulnerabili nu numai în bătălia cu Covidul. Ne torturează şi criza energetică. Dublată de cea politică. La factură, ne loveşte sub centură. Că şi aici e vorba de speculaţie, dacă nu e contrabandă. Ne torturează şi criza economică, de esenţă mondială. 

Apoi, criza de securitate, deşi noi ne lăudăm că avem parteneri (apărători) strategici. Avem, dar suntem pe muchie de cuţit. Ca şi-n criza sanitară. O muchie tot mai subţire, dacă ne uităm în jur. În ţară şi afară. Am ales noi baricada, sau ne-au ales-o, ca şi altădată… alţii? Şi unii, şi alţii ne ţin în şah. De parcă ar fi partidele noastre când negociază dacă să guverneze sau nu! 

Să vă mai spun şi alte reguli noi? Cu gaze, cu dolari, cu euro? Şi aici bastioanele se prăbuşesc, cum s-a mai întâmplat. Toate trei monedele, ca şi marile puteri, ne ţin tot în şah. Iar naţia pare jugulată. Pare, dar nu este, că vorba cuiva de la Verneşti, s-or găsi, domnule, nişte oameni serioşi care să pună mâna pe frâul ăla şi să oprească prăbuşirea noastră în prăpastie. Păi, s-o găsi? 

Sau aşteptăm pe cineva să ne dăruiască viitorul? Ăsta care n-ar mai trebui să ţină de instinctul de turmă. Sau, dimpotrivă, să ţină, pentru a salva populaţia. Dar nu sărind în prăpastie. Ca turma de oi.

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio