În vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară muncă nedeclarată, în cursul lunii iunie ITM Argeş a efectuat 135 de controale, ocazie cu care la 11 angajatori au fost identificate prestând muncă nedeclarată un număr de 26 de persoane, motiv pentru care cei în cauză au fost amendaţi cu suma de 331.800 lei.
Deficienţele constatate în urma controalelor au fost neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, neacordarea drepturilor salariale, netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, necompensarea în bani, la încetarea activităţii, a concediului de odihnă cuvenit, neîncheiere contract individual de muncă în formă scrisă, netransmitere contract individual de muncă în Revisal.
Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe sunt comerţ, confecţii, prelucrare lemn, service auto, alimentaţie publică, transport, spălătorii auto, construcţii, protecţie şi pază.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 149 de controale, fiind aplicate 16 amenzi în valoarea totală de 69.500 lei.
Deficienţele constatate în urma controalelor au fost lipsă instruire SSM, lipsă control medical periodic, necomunicare eveniment, lipsă echipament individual de protecţie.
Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe sunt comerţ, alimentaţie publică, instalatii electrice, spălătorii auto, construcţii, protecţie şi pază, transport, confecţii textile, distribuţie mărfuri.
Un Comentariu
NIR
Muncesc la negru, apoi asteapta pomeni – asistati sociali.