În ianuarie 2016, ofiţerii DGA l-au reţinut pe Eduard Valentin Popa, angajat la Registrul Auto Român – Reprezentanţa Argeş, pentru trafic de influenţă. Bărbatul era acuzat că ar fi cerut mită pentru a facilita omologarea unui vehicul. Instanţa l-a condamnat pe Popa la doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă.
Vă reamintim că, potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, inspectorul Eduard Valentin Popa a primit 300 de euro de la proprietarul unui Peugeot, pentru a interveni pe lângă colegii săi ca să rezolve problema cu autoturismul, iar clientul a formulat denunţ la DGA. În acest context, inspectorul cu pricina a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind plasat sub control judiciar.
În acelaşi dosar a mai fost condamnat şi Ion Nicolae Cazacu, el fiind trimis în judecată pentru punerea în circulaţie a unui autoturism neînmatriculat. Cazacu a primit un an închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de doi ani.
Val. NICOLAU