Înotătorii de la CSM Piteşti au participat, săptămâna trecută, la Campionatele Internaţionale ale României, unde 400 de sportivi din 10 ţări s-au întrecut pentru medaliile şi premiile puse în joc. Clubul din Ştrand a fost reprezentat la acest concurs de cinci sportivi pregătiţi de antrenorii Bogdan Chiriac, Adriana Drigă, Viorel Ciobanu, Iuliu Berca şi Bartalys Karoly.
Sportivii piteşteni nu au venit cu mâna goală, ci cu 13 medalii, dintre care trei de aur, patru de argint şi şase de bronz. Performerul acestei întreceri a fost Laurenţiu Haiducu, sportiv care are mari şanse de a reprezenta ţara noastră la Campionatele Europene de la Helsinki, întrecere programată în perioada 4-8 iulie, în Finlanda.
Ar mai fi de precizat că piteşteanul Robert Glinţă, sportiv legitimat la CS Dinamo Bucureşti, a realizat cel mai bun timp la Campionatele Internaţionale de înot ale României. Fostul sportivi de la CSM Piteşti a câştigat proba de 100 metri spate, în 53,32 secunde, nou record naţional al probei. Anteriorul îi aparţinea tot sportivului originar din Piteşti şi fusese stabilit la Jocurile Olimpice de la Rio. Robert Glinţă a obţinut două medalii de aur la Internaţionale, în afara probei de o sută de metri spate, el impunându-se şi la 50 de metri spate (25,13).