Un bărbat a fost la un pas de moarte şi a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost victima unei agresiuni stradale şi a fost înjunghiat în gât. Autorul se află în custodia poliţiei şi este anchetat.
Înjunghiat pe stradă
Evenimentul a avut loc în cursul serii de luni pe bulevardul Dacia din Mioveni unde, pe fondul consumului de alcool, doi bărbaţi care se cunoşteau din vedere s-au luat la ceartă. Aceştia sunt Teni O., de 66 de ani, şi Silviu N., de 33 de ani, ambii din oraşul amintit. Nu se ştie exact de la ce anume a pornit cearta, însă în scurt timp conflictul verbal a degenerat în acte de violenţă. În urma altercaţiei Teni O. a scos un cuţit şi în plină stradă l-a înjunghiat pe Silviu N. în gât, în piept şi la faţă.
Imobilizat pe loc
Întâmplarea a făcut ca exact în acel moment prin zonă să treacă o patrulă a Poliţiei Mioveni, iar agresorul a fost imobilizat. Întrucât victima sângera abundent, tot poliţiştii au solicitat ajutor medical. La faţa locului a sosit ambulanţa de terapie intensivă mobilă de la detaşamentul de pompieri al oraşului, care l-a preluat pe rănitul care era conştient. Transportat la spital, acesta a fost supus unei intervenţii chirurgicale în regim de urgenţă. Ieri, stare acestuia era stabilă şi se afla internat sub supraveghere la secţia de anestezie-terapie intensivă, iar medicii legişti au concluzionat că viaţa victimei a fost pusă în primejdie.
Părea că nu-i pasă
Cazul a intrat în atenţia judiciariştilor de la Serviciul de Investigaţii Criminale al poliţiei judeţene, care sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a deschis dosar penal pentru tentativă de omor.
În cursul nopţii agresorul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei argeşene, iar ieri după-amiază a fost prezentat instanţei de judecată cu propunerea de a fi luată o măsură preventivă. Încă mahmur după starea de beţie, suspectul părea că nu conştientizează şi nu-i păsa că a fost pe punctul de a lua viaţa unui om şi nici nu părea să aibă regrete pentru fapta comisă.
Un Comentariu
Anonim
Se cunosteau f bine si de multi ani