Inginerul piteştean Nicololae-Bogdan Suditu, cel care – poate vă amintiţi – l-a împroşcat cuiaurt pe primarul Iaşului, Mihai Chirica, pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, revine în atenţia opiniei publice, el fiind ţinta unui adevărat asalt al forţelor de ordine, care l-au dus cu forţa din nou la Institutul de Psihiatrie Socola. Traumatizat fizic şi mai ales psihic, la întoarcerea acasă, omul etichetat drept „nebun” vorbeşte despre hărţuirea la care a fost şi este supus.
„M-au dat cu capul de ciment”
Deşi la vremea respectivă primarul Chirica spunea că nu va depune plângere împotriva lui Suditu, chiar la 24 ianuarie a fost dispusă începerea urmăririi penale în acest caz, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, considerându-se că inginerul piteştean a adus o atingere gravă demnităţii edilului-şef al Iaşului.
Prin urmare, săptămâna trecută, poliţiştii l-au luat pe sus, cu mandat, şi l-au dus din nou la Socola pentru examinarea psihiatrică. Au făcut-o însă într-un mod extrem de violent. „M-au luat de la benzinărie, unde intrasem să-mi cumpăr gumă de mestecat – spune Bogdan Suditu. Nu s-au legitimat. Nu mi-au arătat niciun ordin de aducere. M-au dat cu capul de ciment!Am amortizat cu genunchiul şi cu podul palmei, altfel eram cu ţeasta spartă! Podul palmei drepte nu mi-l simt nici acum; nervii sunt morţi. Pe partea stângă ori mi-au rupt coasta, ori s-a rupt muşchiul – mă doare cumplit când mă răsucesc. Și m-au luat de la 700 de metri de la domiciul menționat în mandatul de aducere la Socola! Mi-au pus cătuşele. Apoi m-au dus la secţia de poliţie din Bascov. I-am rugat să mă lase să dau un telefon. Răspuns: „Asta e în America.” M-au internat a doua oară la Socola! Joi mi-au dat drumul. Vor să înnebunesc. M-au scos deja că delirez persistent. Eu ştiu că aruncarea cu lichide în oficialităţi este contravenţie, nu infracţiune! Îmi este frica de mor, pentru că ei vor să mă interneze permanent – într-un spital psihiatric! Scrieţi ceva – vă rog – până când nu e prea târziu!”
Tulburare delirantă persistentă
Îl cunoaştem de ani buni pe Bogdan Suditu. Prima dată când am stat de vorbă cu el l-am întrebat dacă un om ca el, care a trecut prin atâtea încercări, mai poate fi întreg la minte. Astăzi e clar că suferă. Mult! Are geaca ruptă, e zgâriat la faţă, la un picior, dar, mai grav, e lovit din punct de vedere emoţional. „Dacă nu mă credeţi, verificaţi camerele video de la staţia Lukoil de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, Bascov. 16 februarie 2021, ora 13.”
Comisia de specialişti de la Socola i-a pus un diagnostic: tulburare delirantă persistentă. Dar asta nu le dă dreptul poliţiştilor să-l agreseseze în vreun fel!
De la aibag-urile maşinilor germane…
Cine îl cunoaşte mai îndeaproape pe Nicolae-Bogdan Suditu, cine vorbeşte cu el ca de la om la om îşi dă seama că, structural vorbind, nu este el agresorul, ci, de fapt, este victima. Are 48 de ani, este absolvent al Facultăţii de Automatică din Bucureşti (făcută pe vremuri când se intra greu, cu examen, şi când se învăţa carte!) şi e de meserie inginer software. Un inginer bun, din moment ce a fost angajat de concernul german „Siemens”, ca şef al compartimentului de „research&development safety airbag”, de la fabrica din România a celor de la „Siemens” (ulterior, ajunsă la un alt concern german, „Continental”). Din această postură, el aatras atenţia şefilor nemţi că airbag-urile au mari probleme de fabricaţie, un „compromis” care – spunea Suditu – se practică pentru reducerea costurilor. Se întâmpla prin 2006-2007.
De aici a pornit calvarul. Pe scurt, vă reamintim că boşii corporaţiei l-au dat afară; nu le trebuia acolo un… ghimpe! Justiţia l-a repus în drepturi, dar, evident, şicanele n-au încetat, aşa că inginerul a demisionat. Familia i s-a destrămat, un timp a mai primit lefurile plătite retroactiv de fostul angajator german, conform deciziei Justiţiei, dar sursele acelea de venit nu mai sunt de mult. Acum nu are serviciu, nimeni nu-l angajează, trăieşte din cerşit! Suntem în posesia unei întregi arhive a acestui calvar.
Ne mai miră?!
Prin urmare, dintr-un inginer bun, omul a devenit… nebun. Corporatiştii – spune el – se străduiau să-l „scoată” cel puţin… „instabil emoţional”. Care să fie, oare, limitele, unui om?! Nicolae-Bogdan Suditu şi-a căutat dreptatea peste tot, inclusiv la preşedintele Traian Băsescu, ba chiar şi la Haga. Degeaba! Cei mai mulţi i-au pus eticheta: „E nebunul ăla”. Şi ne mai miră răbufnirea cu iaurtul pentru a atrage atenţia asupra cazului său, care durează de 12-13 ani?!
Un Comentariu
Iesean
Tot de „normal la cap” se prezinta drept ofiter in rezerva?
Maine-poimaine spune ca el e Napoleon iar presa in cautare de nebuni pe care sa ii promoveze o sa spuna ca noi toti suntem fraieri si el de fapt chiar e Napoleon!