# 14 indivizi, cu mic, cu mare, luaţi pe sus de mascaţi şi aduşi la audieri!
În această dimineaţă, poliţişti argeşeni au efectuat 15 percheziţii domiciliare pe raza oraşului Ştefăneşti, cartierul Zăvoi, la persoane bănuite de comiterea de infracţiuni de furt calificat.
În activitate au fost angrenaţi poliţişti din Mioveni, împreună cu colegi din cadrul Poliţiilor Ştefăneşti şi Costeşti, precum şi de la secţiile Albota şi Bascov, ei fiind sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş.
Descinderile s-au desfăşurat într-o cauză penală complexă aflată în instrumentarea Poliţiei Mioveni, dar şi într-o altă cauză penală aflată în instrumentarea Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, ambele sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.
Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că începând cu luna ianuarie până în prezent, cei în cauză ar fi pătruns prin efracţie în mai multe societăţi comerciale din Mioveni şi Mărăcineni, de unde ar fi sustras diverse bunuri, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei.
Acasă la suspecţi au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor motoare, cuve metalice, telefoane mobile, laptopuri, aparatură electrică şi electrocasnică, scule şi truse de scule, motofierăstraie, tablete etc.
14 persoane cu vârste între 20 şi 40 de ani au fost conduse la sediul Poliţiei Mioveni, dar şi al Secţiei de Rurale Bascov pentru audieri.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al Unităţii Centrale de Analiza Informaţiilor, ambele din cadrul IGPR.