Bărbatul care a atacat un echipaj de poliţie şi a fost împuşcat în picior a fost externat şi a ajuns în arest fiind reţinut pentru ultraj. Este vorba despre Gheorghe T., de 37 de ani, din Teiu, care imediat după ce a fost externat din spital (are un picior în gips şi tije) a primit ordonanţă de reţinere.
Nu a fost deloc menajat și a trebuit să se deplaseze cu cârje acolo unde i s-a stabilit locul. Deocamdată, o noapte în arest.
El urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi luată o măsură preventivă.
Alerga după vecini cu drujba
Vă reamintim că evenimentul a avut loc pe 17 noiembrie, când agenţi ai Secţiei de Poliţie Rurală Leordeni au fost solicitaţi să intervină pentru identificarea şi imobilizarea unui bărbat cunoscut cu probleme de natură psihică. Acesta s-ar fi manifestat violent faţă de alte persoane şidin primele cercetări s-a stabilit că, pe 16 noiembrie seara, s-a luat la ceartă cu nişte vecini şi i-ar fi alergat cu drujba pe stradă. Oamenii l-au anunţat pe primar, iar la rândul său edilul i-a sesizat pe oamenii legii. Un echipaj al secţiei de poliţie l-a descoperit pe împricinat pe câmp, unde ieşise cu calul la plimbare. La vederea poliţiştilor, împricinatul a devenit agresiv. Au fost trase patru focuri de avertisment, dar omul nu s-a supus somaţiilor, a încercat să fugă şi să se opună imobilizării. A fost împuşcat în picior, după ce a încercat să folosească împotriva oamenilor legii un cuţit, un bici şi o şurubelniţă.
Dus la spital
Preluat de echipajul unei ambulanţe, Gheorghe T. a fost transportat la spital. Era conştient şi a fost supus unor investigaţii amănunţite. Medicii au stabilit că glonţul nu i-a atins o zonă vascularizată şi că viaţa nu îi era în pericol. Bărbatul a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi a rămas internat. În ultimii 10 ani, acesta a fost internat de mai multe ori la Spitalul de Psihiatrie „Sf. Maria” de la Vedea, însă de fiecare dată i s-a dat drumul după doar câteva zile cu prescrierea de tratament la domiciliu. Rămâne de văzut ce măsură vor dispune în cursul zilei de procurorii.