În ianuarie 1984 am devenit colaborator săptămânal al cotidianului „Argeşul”. Domnul Marin Manolache, redactorul-şef de atunci, m-a întrebat cum aş dori să se numească noua rubrică. Am propus: „Bolnavi şi… bolnavi”. Rândurile ce urmează sunt o dovadă că după 24 de ani am fost inspirat.
* Are acum 56 de ani, dar mi-a intrat în cabinet pe la începutul anilor ’90. Este un plăvan înalt de doi metri, cu nişte palme uriaşe şi cu pantofi numărul 46. Are o minte cam domoală, dar este muncitor, se descurcă şi ştie să facă bani. La femei n-a avut noroc. Când l-am cunoscut, dăduse un anunţ matrimonial la săptămânalul „Infractoarea”. S-a trezit la poarta casei sale dintr-un sat din sudul judeţului cu 10 nebune. „Nişte fomiste care au crezut că sunt prostu’ satului. Le-am zis că le opresc pe rând pentru încercare. Pentru că erau rele de gură, le băteam şi apoi îmi făceam mendrele cu ele. În câţiva ani mi-au furat 40 de milioane. Cu una am făcut un copil şi după aia m-am potolit. Vorba vine! Recent am păţit-o rău. Am plecat pe şoseaua spre Bucureşti să fac o afacere. Eram obosit, iar pe la kilometrul 36 am tras la umbră lângă o pădure şi am adormit. M-am şi speriat când a început una să-mi bată tare în geam: «Nene, nene, hai în pădure că vreau să te rezolv. N-ai decât 5 lei? Bine, merge şi aşa». A dracu’, a fost bolnavă în gură!”
* O ţărancă bătrână, mulţumită că-i prescrisesem un tratament eficient, mi-a urat la plecare: „Să trăiţi 102 ani. De ce numai atât? Hai, bine, fie 120!”
* Are 72 de ani şi este tatăl a doi băieţi care au terminat Medicina. „Unul este în Danemarca, dar nu practică meseria pentru care a învăţat 6 ani. Munceşte cu cârca în construcţii. De ce? Zice că-i mulţumit, nu are nici stres, nici nu-i pândit de malpraxis”.
* Un septuagenar hotărât: „Domn’e, eu nu pot să mânânc fără sare, chiar de ştiu că mor mâine. Pun sare şi peste pastramă. Am tensiunea mărită. Ei, şi?”…
