– Interviu cu ing. Gheorghe Badea, director al GIC Piteşti –
* A fost un an bun pentru Grupul Industrial Componente (GIC)? Vă întreb, domnule Badea, pentru că, în anii electorali, de obicei, ţara fierbe.
** Este adevărat că 2016 a fost un an electoral în care fierberea a fost mai mare, dar păcatul este că, de 26 de ani, toţi „fierbem” fără să ne trezim la realitate şi să dirijăm economia şi ţara după principii coerente şi cu continuitate. Acest obiectiv ar fi putut fi realizat fără să ne abatem de la impulsurile şi cerinţele Uniunii Europene sau ale NATO. Pentru asta, avem nevoie de demnitate şi de conducători cu valoare profesională şi mai ales morală, cu verticalitate. Interesul naţional trebuie să fie deasupra celui personal, care împinge la obedienţă şi chiar la trădare. Evenimente prezentate de mass-media în ultima perioadă arată cât se poate de clar cum a fost gestionată societatea românească în ultimii 26 de ani şi mai mai ales în ultimul deceniu…
* GIC este un holding care precumpăneşte activitatea industrială. Cât v-aţi îndepărat de eticheta naţională, a lui Roman, ”grămadă de fiare”?
** Nu cred că pentru economia românească putea fi ceva mai nociv decât eticheta, acoperită din nefericire de realitate, de ”grămadă de fiare”. Mesajul a fost dublat de înlocuirea foştilor conducători de întreprinderi cu oportunişti şi oameni mediocri, cu efecte dezastruoase pentru ţară. Dacă ne uităm la judeţul Argeş, 80% din baza industrială de tradiţie a dispărut, aşa cum s-a întâmplat mai peste tot în România.
Dimpotrivă, Subansamble Auto, compania care a stat la temelia grupului GIC, nu a ascultat indicaţiile ”măreţe” ale fostului prim-ministru: aici s-au strâns rândurile, iar sindicatele şi acţionariatul au stat împreună pentru binele comun, depăşind toate momentele foarte dificile. Aşa se face că, într-o primă etapă, s-au modernizat utilajele existente, apoi treptat au fost introduse tehnologii noi şi echipamente moderne. Astăzi am ajuns să lucrăm într-un holding cu potenţial apreciat nu doar în judeţul Argeş, ci şi în economia naţională şi chiar peste hotare.
Noi locuri de muncă
* Aveţi colaborări internaţionale. Ce a adus nou anul 2016? Ce va aduce, în acest sens, 2017?
** Într-adevăr, în ultimii ani ne-am extins colaborările internaţionale, iar în 2016 am reuşit performanţa de a creşte cifra de afaceri a Grupului cu peste 8%. Prin proiectele dezvoltate în 2016 şi cele lansate în execuţie pentru 2017, avem certitudinea unor creşteri de volum, care aduc implicit noi locuri de muncă, diversificare a tehnologiilor şi introducere a inovării pe scară largă.
„Capitalul autohton pierde viteză“
* Ţine pasul capitalul românesc cu cel internaţional?
** Dacă ne referim la economia naţională în ansamblul său, lipsa unei politici de stat coerentă şi articulată îşi face simţită efectele. Multinaţionalele nu au doar acces liber la resurse, ci li se permite ”să zburde în libertinaj”, să-şi ascundă profiturile şi să facă regulile jocului de piaţă. Am putea adăuga aici şi faptul că ele beneficiază de mai multe facilităţi faţă de întreprinderile autohtone – a se vedea modul de distribuire a ajutoarelor de stat pentru întreprinderi – iar în aceste condiţii capitalul autohton pierde viteză în loc să recupereze decalajele… „Argeşul stă pe loc la acest capitol“
* Sunteţi şi un agent turistic important. Cum vedeţi turismul argeşean?
** Observ că în ultimii doi ani turismul românesc a început, cu paşi mărunţi, să se învioreze, urmare a creşterii interesului românilor pentru propria patrie, a diversificării serviciilor turistice şi a îmbunătăţirii nivelului de confort. Trist este însă faptul că Argeşul stă pe loc la acest capitol, deşi Dumnezeu ne-a înzestrat cu un potenţial natural magnific. Infrastructura de astăzi este cea preluată din perioada comunistă, iar timp de 27 de ani nu s-a mişcat mai nimic… Să rămânem, totuşi, în tonul optimist şi să sperăm că 2017 va fi un an de cotitură, în sensul bun al cuvântului, pentru proiectele Argeşului, pentru Transfăgărăşan, pentru Valea Argeşului şi pentru tot turismul local. Aşteptăm să se materializeze promisiunea de a face Transfăgărăşanul circulabil pe toată perioada anului, prin montarea unor copertine care să protejeze împotriva avalanşelor. S-ar deschide astfel drumul către noi investiţii în zonă, în unităţi hoteliere, în facilităţi pentru practicarea sporturilor de iarnă şi în oferte turistice pentru toate anonimpurile.
„Factorul politic influenţează viaţa tuturor“
* Vă influenţează factorul politic? Cum este mediul economic în România? Vă stimulează Guvernul? Ce aşteptaţi din partea cadrului legislativ?
** Factorul politic, prin deciziile pe care le adoptă, ne influenţează viaţa tuturor şi cu atât mai mult îşi pune amprenta asupra mediului de afaceri. Aici performanţa înseamnă predictibilitate, acces la finanţare, suport din partea instituţiilor statului. La noi, legislaţia se schimbă cu viteza luminii, accesul la finanţare nu este deloc facil, iar instituţiile de multe ori mai mult blochează decât ajută. Aşteptările noastre sunt legate în continuare de simplificare administrativă, de prevenţie înainte de sancţiune, de dialog între instituţii şi mediul de afaceri. Vom urmări cu interes ce se va întâmpla cu introducerea Codului Economic al României, care propune simplificare, transparenţă, stabilitate, predictibilitate şi, mai ales, respect din partea statului faţă de agenţii economici…
* Ce aşteptări aveţi de la noul Guvern?
** Să muncească cu abnegaţie, cu dragoste de ţară şi de neam şi cu simţul responsabilităţii. Rezultatele vor veni de la sine.
„O momeală rafinată“
* Guvernul tehnocrat a dat o ordonanţă privitoare la înfiinţarea Parcului Naţional Munţii Făgăraş. Cum îl vedeţi? Este, dincolo de haina ecologică, poate ispititoare – ”cea mai întinsă zonă de sălbăticie din estul Europei” – benefic pentru Argeş?
** Cred că această iniţiativă continuă politica de înstrăinare a avuţiei naţionale, în condiţiile în care aproape jumătate din pământul arabil şi din pădurile României sunt vândute deja străinilor… Protejarea mediului înconjurător este o momeală rafinată, întinsă de un grup de străini reuniţi într-un ONG, care şi-a propus să pună stăpânire pe bogăţiile Carpaţilor. În jocul de culise, statul român a devenit complice şi a făcut dovada trădării de la nivel înalt. Sperăm că noul guvern şi noua putere politică să oprească abuzurile şi să aibă o orientare justă şi realistă, care să pună în echilibru interesele ecologice cu cele economice şi să frâneze ambiţiile unor adevăraţi ”asasini economici”.
„Nu e timpul pierdut“
* Tărăgănarea pârtiei Moliviş a produs mari deziluzii şi a compromis, pentru moment, viitorul turistic al zonei. Se mai poate continua? Cu ce efecte?
** Proiectul Moliviş nu este nici imposibil, nici de neglijat, trebuie să fim cu toţii convinşi de acest lucru. Într-adevăr, au existat deficienţe în modul în care el a fost gestionat de către comunele respective, iar implicarea Consiliului Judeţean nu a fost nici pe departe una coerentă. Totuşi, există posibilităţi certe de reluare a lucrărilor, iar şansele de revitalizare a proiectului stau în opţiunea Consiliului Judeţean, în capacitatea celor care conduc destinele judeţului de a conştientiza importanţa pentru economia locală şi în lobby-ul comun pentru înlăturarea birocraţiei, care a împiedicat hotărâre după hotărâre în cazul Moliviş.
Trebuie înţeles că toate judeţele cu potenţial au făcut câte ceva în turism şi sunt convins că domnul Manu a înţeles importanţa acestei investiţii şi că nu e timpul pierdut pentru a pune în mişcare un adevărat motor de dezvoltare locală.
Infrastructura – prioritară
* Sunteţi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş. Aveţi o imagine completă a mediului economic argeşean. Ce perspective îi întrevedeţi?
** În acest moment, nu văd o sursă de creştere spectaculoasă în Argeş pentru anul 2017, dar văd oportunităţi de investiţii şi diversificare în agricultură, în turism… În industrie, efecte sesizabile vor apărea doar atunci când vom avea certitudini legate de investiţiile în infrastructură, respectiv în Autostrada Piteşti – Sibiu şi Piteşti – Craiova. De asemenea, mai văd oportunitatea creării unor parcuri industriale la Piteşti şi la Mioveni, pentru care au existat discuţii din anii precedenţi şi posibilitatea dezvoltării afacerilor deja existente. În cazul nostru, în a doua jumătate a anului 2017, Subansamble Auto îşi va extinde capacităţile şi va produce pentru Ford Craiova şi Ford Germania. Putem rămâne, aşadar, într-un ton optimist, sperând la ce e mai bine pentru întreaga comunitate argeşeană!
Traian ULMEANU