Ieri dimineaţă, o tânără din Mioveni a plecat de la domiciliu fără valiză, doar cu strictul necesar şi nu a mai revenit, iar apropiaţii au anunţat poliţia.
Este vorba de Nicoleta Voicu, în vârstă de 25 de ani. Poliţiştii au discutat cu rudele şi au căutat indicii, aflând că femeia purta de ceva vreme conversaţii pe Facebook cu un bărbat din Germania.
Acesta, se pare, i-a promis marea cu sarea, iar tânăra a simţit că acum e momentul să-şi schimbe destinul. A plecat, cum spuneam, fără mare lucru asupra ei şi încă nu s-a stabilit dacă pe parcurs ar fi urmat să o preia cineva ca să o ajute să ajungă la nemţi.
Din fericire, poliţiştii au reuşit să o identifice înainte să părăsească ţara, chiar în Vama Nădlac. La acel moment, era singură.
Cercetările continuă pentru a se stabili dacă a fost dragoste la mijloc sau alte interese care pot intra în sfera infracţionalului.