Îndrăgit profesor din Pitești, în sicriu. A murit după o luptă grea.
70 de ani. Atat i-a fost îngăduit distinsului profesor Dan Cornel Davidescu, să se bucure de frumusețea lumii văzute. Acum își desfată privirea cu „ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit și mintea nu a cuprins” după cum ne încredințează Apostolul Neamurilor, răpit și înălțat până la cel de-al treilea cer. Tot despre înălțarea unui suflet a vorbit și astăzi părintele Horia Dumitrescu, în fața întristatei adunări de la biserica Mavrodolu din Pitești. Zeci de oameni au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu Domnului Profesor care a adormit întru nădejdea Învierii în urmă cu două zile, la capătul unei lungi perioade de suferință în care trupul i-a fost răvășit de boală.
Cine a fost Provenit din părinți intelectuali, crescând într-un mediu prielnic performanțelor școlare, Dan Davidescu a manifestat de când era elev înclinații pentru cunoaștere, pentru științele exacte. După gimnaziu și liceul parcurse în Pitești, având totala susținere și încurajare a părinților, a mers la București. A absolvit cu brio Facultatea de Fizică și s-a reîntors în urbea natală. A avut o bogată activitate în învățământul de specialitate iar vârsta pensionarii l-a găsit la Colegiul IC. Brătianu acolo unde slujise cu devotament și dăruire profesiei sale, timp îndelungat.
Formator de caractere De-a lungul anilor petrecuți la prestigiosul colegiu piteștean, profesorului Dan Davidescu i-au trecut prin mână, firesc, generații de elevi. Intuia imediat potențialul elevilor iar la rândul lor, cei cu abilități în domeniul fizicii descopereau în dascăl, călăuza perfectă pe drumul desăvârșirii lor. Această calitate aparte a celui plecat dintre noi, a subliniat-o astăzi, după slujba înmormântării, preotul Horia Dumitrescu. „Omul care a format oameni și caractere. Iar unii dintre ei sunt aici pentru a-și conduce profesorul pe ultimul drum…”
Scumpe amintiri Înainte de a se pune în mișcare cortegiul funerar, în fața mulțimii de oameni, a conducerii Colegiului I.C. Brătianu și a multor profesori din cadrul instituției, a vorbit preț de câteva minute cunoscutul medic Bogdan Mastalier care profesează la Spitalul Colentina din București. Cu lacrimile șiroindu-i pe obraji, fostul elev al profesorului Dan Davidescu a evocat amintiri mai scumpe azi decât oricând și a vorbit despre capacitatea intelectuală uluitoare a celui care a avut un rol decisiv în viața multor elevii care-l aveau drept model.
Modestia întruchipată Profund marcat de evenimentul la care ia parte, dr. Bogdan Mastalier și-a găsit totuși puterea de a face, din câteva linii, un portret al fostului său îndrumător: „Era un om cu mult mai valoros decât o arăta, foarte modest, era preocupat de lucrurile esențiale, fundamentale și transmitea și celorlalți starea aceasta iar odată conexiunea stabilită, sufletele erau pe aceeași frecvență! Altfel, da, stăm de vorba cu mulți oameni, fiecare cu fiecare dar rareori îți este dat să vorbești cu adevărat cu cineva. Ei bine, profesorul nostru avea acest dar…”
Nu l-a putut salva În afara îndoliatei familii, desigur, poate dintre cei prezenți la funestul eveniment de astăzi, medicul de la Spitalul Colentina a resimțit mai mult decât alții, durerea morții profesorului. Dan Davidescu i-a fost dascăl la Colegiul IC. Brătianu dar l-a ajutat îndeaproape și mai târziu când a mers la Facultatea de Medicină. Au ținut permanent legatura, în ciuda diferenței de vârstă s-a legat o frumoasă și trainică prietenie între cei doi. „A avut un rol hotărâtor în drumul pe care l-am ales, m-a format, m-a ajutat, îi datorez enorm…” ne-a declarat în exclusivitate dr. Bogdan Mastalier. Cu toate acestea, fostul discipol nu și-a putut salva maestrul. În calitate de medic l-a ajutat cu tot ce i-a stat în putere, dar zile, viață, nu i-a putut oferi.
Împăcat cu toți și toate Cu toate eforturile medicilor și tratamentele de rigoare, totuși boala care îi macina trupul progresa. Un diabet și alte complicații i-au grăbit sfârșitul. Era conștient că acesta este inevitabil și tot ca o dovadă a nobleții sale, profesorul Dan Davidescu și-a purtat crucea cu demnitate până la capăt. Era împăcat cu toți și cu toate. Nu s-a revoltat, nu s-a zbătut, nu a strigat, nu era înverșunat împotriva voinței divine. I se citea pe chip o resemnare specifică numai marilor personalități care înfruntă moartea privind-o, metaforic spus, în ochi. Dumnezeu care îi dăruise atâtea în viață, își cerea acum partea Sa. Și în perioada binecuvântată dintre Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt, Împăratul Veacurilor a trimis un înger să ridice sufletul robului Său, Dan Cornel, până în fața Tronului Ceresc pentru a-l acoperi cu lumina Sa veșnică.
