Aplicată la doi ani de la promulgarea ei, Legea tuberculozei vine cu un ajutor financiar de până la 16 lei pe zi pentru adulți și 15 lei pe zi pentru copii, bani destinați hranei, pe toată durata tratamentului în ambulatoriu, care în majoritatea cazurilor nu depășește șase luni, dar în cazurile extrem de grave poate ajunge chiar și la 24 de luni.
Se consideră că un pacient diagnosticat cu tuberculoză a urmat tratamentul fără întrerupere dacă administrarea medicamentelor ce i-au fost prescrise în cadrul regimului terapeutic pe perioada unei luni s-a realizat fără mai mult de șapte omisiuni de administrare a dozelor din schema de tratament pentru faza inițială/intensivă, respectiv trei omisiuni în faza de continuare.
Indemnizația lunară de hrană va fi onorată de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, în baza unei cereri a persoanei diagnosticate cu TB care se înregistrează la dispensarul de pneumoftiziologie în teritoriul căruia pacientul are domiciliul.
Medicul curant al pacientului va asigura informarea lunară a Direcției de Sănătate Publică cu privire la situația administrării tratamentului de către pacient, potrivit regimului terapeutic, dacă există omisiuni de administrare, de abandon, deces, sau finalizarea tratamentului, după caz.