Fericiţi cei ce se pot extrage din concretul social, jucând, de pildă, table. Acest joc a fost „înnobilat” de magnaţi români care-şi omoară timpul cu şampanie şi table pe plaja din Monaco, aşa că… Fericiţi, pentru că, asemenea unor autişti, nu văd şi nu aud gălăgia de pe la televiziuni, prostiile debitate de analişti de doi bani (dar plătiţi cu mulţi euro!), lozincile şi „urările” colorate din stradă, nu sunt deranjaţi de starea conflictuală perpetuă din România. Perplexitatea vine, totuşi, de la semnalele statisticii europene: avem creşterea cea mai mare din U.E. La Bucureşti, faptul este contestat…
Suntem sufocaţi de vorbe, iar când cineva propune sau realizează ceva, prima întrebare – am auzit-o! – este: ştie DNA? Frică generalizată! Trăim un veritabil darwinism social, în care cine-i mai bine adaptat social supravieţuieşte. Puterea nu vine de la meritocraţie, ci din fel de fel de manufacturări: sprijin politic, economie, propulsarea pe listele succesului public etc. România de azi nu este un tot unitar; grupurile de interese o fărâmiţează, o subminează în beneficiu propriu, având grijă să stea la umbra pancartelor care clamează democraţia şi statul de drept. România tinde să devină un stat fără palmares. Să ne explicăm.
De la o vreme, urşii au ieşit din pădure şi intră în sate, în oraşe, atacă (şi omoară) oameni, gospodăriile sunt prăduite, dar nu se întâmplă nimic. Ursul a devenit vaca sfântă din India, iar omul – un nimic, în bătaia sorţii. Sar ONG-urile de pe asfaltul Capitalei, sar activişti ai mediului fără expertiză serioasă în domeniu şi soluţiile întârzie. Nu relocarea (mutarea problemelor de colo, dincolo) este soluţia, ci una radicală: să dăm Europei ce-i lipseşte din faună, iar nouă ne prisoseşte…
În Argeş, jefuirea pădurilor a atins dimensiuni scandaloase; munţii chelesc, dar în instituţiile de profil dezastrul este privit cu îngăduinţă. Ba chiar şi-au ales… legile (!!!) proteguitoare. Oboseşti, demonstrând cu argumentele oamenilor de specialitate, nedumeriţi, şi ei, de surditatea şi opacitatea decidenţilor, de ce este vitală, pentru România, autostrada Piteşti – Sibiu, dar se insinuează că mai importantă este una turistică, spre Braşov. Ce să mai înţelegi?
Vila „Florica” nu poate intra în posesia statului, a Consiliului Judeţean, pentru că preşedintele Iohannis se împotriveşte, temându-se – vai, ce gândire! – de un nou caz Belina! Justiţia nu mai este o instituţie; ea este acum personalizată şi persoane din fruntea sectoarelor (nivelurilor) ei devin inamovibile, sacrosante, deşi sunt prezentate dovezi plauzibile că ei înşişi au încălcat legea!!!
Guvernul Cioloş a dat undă verde, fără consultarea autorităţilor locale, transformării munţilor Făgăraş în Parc Naţional. Mediul de afaceri din Argeş a reacţionat, dar Guvernul tace. De ce? Trump se duce în China, face contracte economice peste contracte cu oameni de afaceri chinezi, dar România n-are voie să construiască, de pildă, autostrăzi ieftine cu chinezii, nici să colaboreze economic?!?
Ungaria şi Polonia se încontrează cu U.E. pe teme de apărare a interesului naţional; România acceptă în genunchi şi situaţii potrivnice interesului naţional!!! Suntem priviţi cu aroganţă; ambasadori de la Bucureşti fac presiuni, aproape ca odinioară; trimisul Vîşinski, asupra ministerelor, promovându-şi interesele naţionale şi noi privim aceste ingerinţe drept „politically correct”…
Politica adevărului unic care este promovată din tranşeele politice din ţară slăbeşte România, o fragilizează în faţa pericolelor globale de azi. Politicieni pătrunşi prin efracţia listelor în etajul administrativ decident sunt nepăsători faţă de o realitate tragică: îndepărtarea României de talpa ţării! Este o tristeţe fără lacrimi, dar mult mai profundă: priveşti, cu inimă grea, la jocul dublu, la inaptitudinea decidenţilor, la contraperformanţe, la negarea oricărui impuls de a face ceva bun pentru români, la instigări, manipulări de tot felul, la tăcere şi retragerea valorilor în faţa nonvalorilor…
