Am un sfat pentru toţi cei cărora vi s-a luat (ca şi mie) de atâta campanie pre şi postelectorală, permanentă gâlceavă politicianistă între tabere care în spatele uşilor închise îşi dau mâna, de atâtea emisiuni televizate în care ore în şir se bate apa în piuă: citiţi, vă rog, în fiecare săptămână „Caţavencii”. O să vă amuze, dar o să vă şi pună pe gânduri editorialele spumoase, dar amare, semnate de Mircea Dinescu, Doru Buşcu, Patrick Andre de Hillerin, Eugen Istodor, Cristian Teodorescu sau Dragoş Pătraru.
Săptămâna trecută, editorialul lui Mircea Dinescu s-a numit „Dragnea şi vioara lui George Bacovia”. Şi pentru că-i început de an, pentru că ninsoarea şi viscolul i-au făcut pe români să nu se calce în picioare pe la uşile cabinetelor medicale, o să vă relatez despre un caz ciudat a cărei poveste (reală) o ştiu de mulţi ani.
În februarie 1972, în toată România s-a desfăşurat o campanie benefică: din Bucureşti până în cea mai depărtată şi amărâtă comună, la nivelul unităţilor sanitare s-a precizat grupa sanguină a celor de peste 14 ani, apoi a fost notificată în fişele medicale şi pe buletinele de identitate. Eram medic stagiar la Filipeni, lângă Bacău. Campania fusese bine şi îndelung mediatizată, astfel încât prezenţa românilor a fost peste orice aşteptare. Nu-mi amintesc de vreo singură persoană din acea comună care să nu fi venit la dispensar în zilele stabilite, deşi zăpada era cât casa.
Peste cinci ani eram la specializare într-o prestigioasă clinică din Bucureşti. Atunci l-am cunoscut – şi am rămas prieteni pe viaţă – pe medicul care în 1972 era directorul Policlinicii Berceni. De la el ştiu cu certitudine că s-a prezentat să-şi determine grupa sanguină fiul lui George Bacovia. Îşi aminteşte că era un bărbat de aproximativ 50 de ani, evident tarat şi suferind. Având probabil o imunitate la pământ, prin cine ştie ce boală, după repetate încercări, acestuia nu i s-a putut preciza grupa sanguină. De un caz similar, într-o carieră de patru decenii, eu n-am mai auzit.
Dr. Viorel PĂTRAŞCU
