În acest articol, scris pe nisipul actualităţii, mă feresc să aduc acuzaţii gratuite. Mai ales că nu e un secret pentru nimeni faptul că, dacă încerci să analizezi problemele cu care se confruntă societatea românească, ajungi inevitabil la politică. Facem abuz de politică, astfel încât, în afară de ea, nimic nu mai e posibil, realizabil şi acceptabil. De la comunistul de ieri până la autocratul de azi, au fost create doctrine politice care să justifice camarila unuia sau a altuia dintre liderii politici. Şi astfel, românii au ajuns să-şi clădească viaţa pe ficţiuni necontrolabile şi pe minciună; viaţă crucificată de politician şi tehnocrat, uniţi de imperativul puterii. Iată de ce încep să cred că unii dintre noi urmăresc degradarea acestui popor, ca să fie tratat precum un animal. Adică, poporul nostru să fie adus la o stare inferioară pentru a-l lipsi de orice fel de misiune, nu numai internaţională, culturală, creştină, ci şi profesională. Poporul îşi pierde instinctul social, devenind o populaţie, iar lupta politică devine dogma vieţii sociale. În aceste condiţii, omul este trimis în sălile tribunalelor sau în celulele izolate ale ospiciului.
Acum se impun două întrebări: cine sunt specialiştii noştri? Cine sunt doctorii, profesorii, preoţii noştri? Îmi amintesc că la începutul anilor ’90, am avut coleg de cameră, într-un cămin bucureştean, un student la medicină. Acest viitor medic lipsea aproape în fiecare noapte de la cămin, umblând prin discoteci şi baruri. Şi avea mereu nevoie de bani. Sigur, veţi zice că nu toţi studenţii de la medicină sunt precum colegul meu de cameră. Şi vă dau dreptate. Majoritatea celor din Sănătate au vocaţia profesiei lor. Dar pacienţii care au căzut, peste timp, pe mâna acestui coleg au avut ghinionul să-l aibă ca medic. La fel, am făcut săptămânal naveta între Piteşti şi Bucureşti împreună cu un student la teologie, care era şi un experimentat bişniţar. Drept care, ce-i mâna pe aceşti doi tineri să urmeze medicina sau teologia? Vreo chemare sau vocaţie? În niciun caz. Este vorba despre bani. Profesiile alese de ei sunt deosebit de bănoase. Deci banul exercită asupra omului un fel de fascinaţie care face din el singurul crez, în acelaşi timp demonic şi divin, al civilizaţiei noastre. Banul este o ideogramă materială, proiectând în lumea exterioară cele mai diverse mişcări din lumea noastră interioară. Golul din noi se materializează exterior într-o podoabă purtată ostentativ: o brăţară grosolană din aur. La fel ca această brăţară este şi profesia fără vocaţie. Şi cum este la nivel individual, aşa e şi la cel social. De exemplu, s-au pompat destui bani la Sănătate şi cu ce ne-am ales? Cu dezinfectanţii modificaţi, cu bebeluşi infectaţi uremic. Iată de ce eu cred că soluţia însănătoşirii acestui domeniu nu este dată numai de bani, ci şi de sufletul oamenilor. Dar este cineva din lumea aceasta care mai are suflet? Cine mai crede astăzi în suflet? Care naiv mai crede în el? Aceste întrebări mi-au fost puse de un mare doctor bucureştean când era gata să-mi dau sufletul. Şi doar el trebuie să fie competent, căci a deschis şi a disecat o mulţime de cadavre. Ei bine, la nicio autopsie el nu a dat cu scalpelul său de vreun suflet.
Evident, pentru el lumea e o maşină, iar doctorii sunt… alta. Mai mult, când a fost întrebat preşedintele ţării despre dezinfectanţii modificaţi şi despre bebeluşii decedaţi, politicianul de la Cotroceni a părut atât de detaşat de această problemă, încât tinzi să crezi că nici nu-i pasă. La fel se comportă şi prim-ministrul Dacian Julien Cioloş, care îşi dă note „cu indulgenţă”, în condiţiile în care societatea este devastată de probleme.
Pe de altă parte, cu poporul român se întâmplă, cred, ceva de neînţeles. Acest popor a fost sute de ani frământat de ideile occidentale, dar şi de pulsiunile fanariote, alterându-i fondul sufletesc. Poporul nostru a ajuns să fie moale, pasiv şi înecat în ignoranţă. În acelaşi timp, el este elementar, neînfrânat, grosier. De aici, occidentalism, comunism, liberalism, haos, democraţie, durere şi disperare. Avem un nou ministru la Cultură, în persoana Corinei Şuteu, apropiata lui H.R. Patapievici, cunoscută din scandalul de la ICR – New-York. Numirea Corinei Şuteu a venit după ce Julien Cioloş l-a revocat pe Vlad Alexandrescu, pentru că a îndrăznit să spună adevărul în scandalul de la Opera Naţională. Avem un nou ministru la Muncă, în persoana lui Dragoş Pîslaru. Numirea lui Pîslaru a venit după ce a fost revocată din funcţie Ana Costea, care nu a vrut să-şi pună semnătura pe aberaţiile dintr-o ordonanţă de urgenţă referitoare la salariile bugetarilor. Toţi aceşti oameni sunt incompatibili cu poporul român. Iată de ce ne trebuie un plan de reconstrucţie; ne trebuie o formulă de împăcare a contradicţiilor, pentru că problema dezinfectanţilor modificaţi, a bebeluşilor morţi prin spitale a scos la iveală cât de jos am ajuns, de parcă unii dintre noi s-ar întinde înaintea lui Satana. Drept care, e necesară acum mai mult ca oricând impunerea responsabilităţii personale, politice şi profesionale, întru renaşterea noastră morală.

Gheorghe SAVU

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio