Ieri, în Parlamentul European a avut loc un incident care ilustrează nivelul de scindare a societăţii româneşti. Doi angajaţi ai postului TV „Antena 3”, ce fac parte dintr-un grup de vizitatori invitaţi la Bruxelles de către eurodeputatul PSD Gabriela Zoană, au fost daţi afară dintr-o sală în care se aflau invitaţi ai eurodeputatului PNL Marijean Marinescu.
Cei doi fuseseră cu Gabriela Zoană să facă un reportaj la o fermă belgiană şi astfel au întârziat de la vizita oficială în PE a grupului din Argeş. Pentru a respecta procedurile birocratice impuse de UE, Gabriela Zoană a încercat să îi introducă într-o sală cu vizitatori din grupul lui Marinescu, după care cei doi ar fi intrat în circuitul normal al grupului lor. Invitaţii lui Marinescu au luat însă foc şi i-au dat afară pe angajaţii „Antenei 3” doar pentru că reprezentau un post de televiziune cu alte viziuni politice decât ale lor. Românii exportă, iată, dezbinarea internă în Parlamentul European.
N.r. Războiul româno-român este evident. Dar, în opinia noastră, respectarea punctualităţii e o chestiune de onoare. Iar în cazul de faţă nu s-a dat dovadă de aşa ceva…
3 Comentarii
Juju
Adică, să înșele, să mintă, să fure!
Zoana și A3, zoie românești în Europa!
Anonim
Huooooooooooooooo!
Anonim
Cipatule, ieși!