Un eveniment rutier care s-a soldat cu accidentarea gravă a unui pieton a avut loc pe DN 7, la Călinești.
Din imaginile înregistate pe camerele de supraveghere video se vede clar cum, la un moment dat, un bărbat care stătea pe acostament, efectiv s-a aruncat în faţa unui tir de parcă ar fi vrut să se sinucidă. În încercarea de a evita evenimentul, şoferul vehiculului greu a frânat şi a tras stânga de volan, dar degeaba. Lovit de autocamion, omul părea că ar fi fost strivit sub roţi şi s-a rostogolit câţiva metri până pe un spațiu verde la marginea drumului.
Pietonul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital, unde medicii au constatat că a suferit politraumatism şi fractură de umăr. Acesta a fost internat pentru supraveghere şi investigaţii suplimentare.
În urma verificărilor efectuate de agenţii rutieri s-a stabilit că este vorba despre Nicolae C., de 46 de ani, din Călineşti, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure. Luat prin surprindere de apariţia bărbatului în faţa maşinii, şoferul tirului, Ionuţ P., de 29 de ani, din Topoloveni, care circula dinspre Piteşti către oraşul de pe Valea Cârcinovului, deşi a încercat, nu a mai putut face nimic pentru evitarea accidentului. În cauză de fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Traversările nepermise continuă să constituie una dintre principalele cauze ale producerii accidentelor de circulaţie, unele soldându-se, din nefericire, nu doar cu răniri grave, ci şi cu pierderi de vieţi omeneşti. Tocmai de aceea le reamintim pietonilor, aşa cum de altfel am procedat în repetate rânduri, că traversarea străzii trebuie făcută numai prin locuri special amenajate și numai după o asigurare temeinică despre faptul că au fost văzuţi şi că şoferii au înţeles intenţia de a traversa.
În altă ordine de idei, traversarea trebuie să se facă în pas alert, niciodată în fugă. Şi nu în ultimul rând agenţii rutieri recomandă celor care traversează să nu folosească telefonul mobil sau să asculte muzică la căşti, aspecte care diminuează simţitor atenţia de la trafic.
2 Comentarii
Anonim
Se vede clar ca s-a aruncat in fata camionului.Soferul nu are nici o vina!
Anonim
Serios ? Ce vina are șoferul? Daca nu era atent soferul îl făcea praf.