Advertisement
Regia de Drumuri şi Poduri a Consiliului Judeţean Argeş a început lucrările de reabilitare, din fonduri proprii şi cu forţe proprii, a unor drumuri importante din judeţ. Se lucrează deja la modernizarea drumurilor Piscani – Domneşti, Mioarele – Boteni şi Albota – Cerbu. Acolo unde este nevoie se fac plombări sau, după caz, se asfaltează (la Corbi şi la Nucşoara, de exemplu, unde drumul a fost „rupt” pe 450 de metri de alunecări de teren). De asemenea, se fac marcaje rutiere, tăieri de acostament şi curăţire şanţuri, după cum ne-a declarat Alina Nicolau, directorul Regiei. Asfaltul provine din producţia proprie (staţia de la Căteasca).
Claudiu DIŢA
Advertisement