De astăzi până duminică, la Piteşti va avea loc al XVII-lea Simpozion Internaţional despre „Experimentul Piteşti – Reeducarea prin tortură”. Evenimentul este susţinut de reprezentanţi ai Fundaţiei Culturale MEMORIA – Filiala Argeş, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Institutul de Istorie Socială „Pro Memoria”, Universitatea Chişinău – Republica Moldova, Fundaţia Română pentru Democraţie Bucureşti, Institutul Bibliotecii Române Freiburg – Germania, Centrul de Cercetări Istorice şi Culturale – Cernăuţi, cu sprijinul Primăriei Piteşti şi Muzeului Judeţean Argeş.
În deschiderea programată astăzi la ora 9 în Sala Mare a Primăriei, fostul preşedinte Emil Constantinescu va adresa un mesaj în memoria martirilor din închisorile comuniste.