Sărbătoarea și voie bună în comuna argeșeană Băbana. Pe platoul și în parcul primăriei din localitate, fii satului s-au întâlnit la un pahar de must, la un țoi de țuică și la o porție de friptură de oaie la proțap. Este doar începutul unei zile cu totul speciale.
Nu vor lipsi coșuri cu bunătăți din propriile gospodării: fructe, prăjituri, pastramă, must și țuică, toate aduse de locuitorii comunei. De asemenea, vor fi bunătăți ale zonei precum: pâinea de casă, șunculiță, brânză, sărmăluțe gătite la tuci pe foc de lemne, mămăliguță ori carne de pasăre la tavă, conserve, murături și multe altele, toate pregătite chiar de edilul localității, primarul Bebe Vasile Ivan.
„Va fi o sărbătoare mai mică decât în multe comune, dar, sper eu, mai frumoasă. Totul se va desfășura duminică, la orele amiezii, după ce ies sătenii de la biserică, timp de câteva ore. Este invitată toată lumea, nu avem produse de vânzare, mâncarea și băutura sunt oferite de către oamenii locului. Mai mult, anul acesta, vom încheia un parteneriat interesant, cu noua filială a Cultului Eroilor, de la Băbana. Va fi un moment emoționant, poate istoric. Se va intona imnul României” – a rostit primarul Bebe Ivan.
Sărbătoarea sub genericul ,,Zilei Recoltei” de la Băbana a ajuns anul acesta la cea de-a VI-a ediție.