Încep înscrierile la Rabla pentru Electrocasnice.
Persoanele fizice se pot înscrie începând de astăzi, ora 10:00, în prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice, pentru selectarea voucherelor aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe, maşinile de spălat vase şi frigiderele/congelatoarele, anunță Administraţia Fondului pentru Mediu.
Bugetul primei etape este de 25 milioane de lei, iar selecţia voucherelor se face în perioada 24 iunie 2022, ora 10:00 – 30 iunie 2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului.
În prima etapă, se acordă vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează: 400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, având cel puţin noua clasă energetică C; 400 de lei pentru maşini de spălat vase având cel puţin noua clasă energetică D şi 400 de lei pentru categoria frigidere/ combine frigorifice/ lăzi frigorifice/ congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E.
Perioada de derulare a unei etape de selecţie a voucherelor este de 7 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.
După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit.