Guvernul a hotărât în ședința de miercuri, 30 decembrie 2020, declanșarea procedurilor de expropriere pentru două tronsoane de drum de mare viteză foarte importante pentru argeșeni. Astfel, este vorba despre declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Sibiu Pitești” – Secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești, aflate pe raza localităților Budeasa, Curtea de Argeș, Mălureni și Municipiul Pitești, din județul Argeș. Contractul pentru acest tronson de 30 km din autostrada A1 Sibiu – Pitești a fost semnat în luna mai, la sediul Instituției Prefectului Argeș. Durata contractului este de 120 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare, 48 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie.
În același timp, Guvernul a hotărât miercuri modificarea și completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 204/2019 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum expres Craiova – Piteşti şi legăturile la drumurile existente”, tronsonul 1, aflate pe raza localităţilor Craiova, Ghercești, Pielești şi Robănești, din judeţul Dolj.
Lucrarile la Drumul Expres DX12 Pitești-Craiova sunt avansate, în special pe Tronsonul 2, de circa 40 de km, unde progresul fizic este de aproximativ 70%. Drumul expres DX12 este împărțit în patru loturi și are o lungime totală de 121 de km.
Un Comentariu
Anonim
Faceți 30 km în 5 ani?Sunteti sănătosi la cap?Chinezii au făcut 120km în 6 luni.