La sfârşitul săptămânii trecute, un nor dens de fum înecăcios se ridica deasupra unui imobil de pe strada Constantin Brâncoveanu din Câmpulung. Iniţial, vecinii au crezut că a luat foc casa nelocuită şi au sunat la 112. În doar cinci minute la adresa respectivă au sosit echipaje ale pompierilor şi poliţiei, care au constatat că ardeau resturi textile, anvelope uzate şi alte materiale inflamabile, iar focul ameninţa să se extindă. Nu a durat mult şi pompierii militari au reuşit să lichideze flăcările, iar din verificări a rezultat că incendiul fusese provocat de un om al străzii cunoscut cu afecţiuni psihice, care se adăpostea în imobilul cu pricina scos la vânzare de o instituţie bancară. Nu e prima dată când pompierii profesionişti intervin la casa în cauză, iar oamenii din zonă sunt nemulţumiţi că fostul proprietar a lăsat porţile neasigurate facilitând accesul oamenilor fără adăpost, al căror comportament este imprevizibil mai ales când consumă alcool.
Focul s-a extins
Tot la sfârşitul săptămânii trecute, un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Curtea de Argeş şi o ambulanţă SMURD au intervenit pe strada Tarniţa din municipiul Basarabilor, unde luase foc o anexă gospodărească. Au ars un grajd construit din lemn pe o suprafaţă de circa 20 mp, precum şi două motofierăstraie şi un aragaz. Din cercetări a rezultat că incendiul a fost cauzat de un foc deschis lăsat fără supraveghere de către proprietarul gospodăriei, iar flăcările favorizate de vânt s-au propagat la magazie. Dacă pompierii nu ar fi intervenit la timp, exista pericol ca incendiul să se extindă şi la casă.
Candelă uitată aprinsă
La rândul lor, pompierii din Mioveni au acţionat pentru stingerea flăcărilor izbucnite în bucătăria unui apartament situat la primul etaj din blocul L7 de pe bulevardul Dacia din Mioveni. Au ars elementele combustibile de la maşina de spălat, centrala termică, mobilier şi textile, iar din verificări a rezultat că incendiul a fost cauzat de un foc deschis în spaţii închise nesupravegheat (candelă uitată aprinsă).
Val. NICOLAU
Toni FIERARU