Ieri, colonelul Liviu Popescu, inspector-şef al ISU Argeş, a făcut bilanţul activităţii depuse de personalul inspectoratului în primele şase luni ale acestui an.
Astfel, în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2016, ISU, inclusiv prin serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, a fost solicitat să intervină la 8.529 de evenimente (în medie 47 pe zi), în creştere cu 42% faţă de perioada similară a anului trecut, din care 2.625 acţiuni la situaţii de urgenţă şi 5.904 intervenţii SMURD. În primul semestru al acestui an s-au produs 179 incendii, majoritatea la gospodării cetăţeneşti, iar echipajele de descarcerare au acţionat în 17 situaţii. În cele 125 incendii de locuinţe au fost înregistrate 34 de victime, din care o persoană decedată; alţi trei oameni au fost răniţi în urma altor situaţii de urgenţă şi încă trei au avut de suferit în urma arsurilor provocate de incendiile de vegetaţie. De remarcat că au fost salvate 341 persoane, din care opt copii, şi au fost protejate bunuri în valoare de 37.721.800 lei. Cele mai multe incendii au avut loc la Piteşti (28), Mioveni (13), Ştefăneşti (10), Bascov (8) şi Curtea de Argeş (6), cauzele fiind defecţiuni la instalaţiile electrice, coşuri/burlane de fum defecte sau necurăţate, fumatul, focul deschis şi nesupravegheat, acţiuni intenţionate.
O mare atenţie s-a acordat exerciţiilor cu forţe în teren, al căror scop a fost pregătirea populaţiei pentru situaţii deosebite, perfecţionarea deprinderilor personalului cu funcţii operative privind însuşirea şi aplicarea prevederilor legale referitoare la organizarea, conducerea şi desfăşurarea intervenţiilor. Două mari aplicaţii de acest gen au avut loc la Barajul Râuşor, în colaborare cu Apele Române Argeş, dar mai ales la Euromall Piteşti, unde a fost testat planul roşu de intervenţie. Mai trebuie menţionat că la faza zonală a competiţiei naţionale de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat echipa ISU Argeş s-a clasat pe primul loc la proba de prim ajutor, iar lotul de sportivi s-a situat pe locuri fruntaşe la competiţiile de judo.
Val. NICOLAU