Incendii în Argeş. Pompierii au intervenit la timp.
În această dimineaţă, în jurul orei 07.00, două echipaje de pompieri cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat au intervenit în orașul Costești la un incendiu izbucnit la un operator economic din localitate.
Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, unde au ars aproximativ 35 mp.
În urma evenimentului nu au rezultat victime.
Un alt incendiu a fost semnalat seara trecută, în jurul orei 22:45, când pompierii au fost solicitați să intervină într-o gospodărie din comuna Căteasca, satul Recea.
De urgență la locul solicitării au ajuns două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat care au lichidat incendiul în limitele găsite.
În urma evenimentului au ars obiecte de mobilier și materiale textile depozitate într-un garaj, flăcările propagându-se și la o locuință aflată în imediata vecinătate, unde a fost afectată tencuiala și ușa de la intrare. Prin intervenția promptă a pompierilor s-a reușit evitare propagării flăcărilor la întreaga locuință.
Echipajul medical a asistat o persoană de sex feminin, proprietara casei, în vârstă de aproximativ 61 de ani, care a suferit un atac de panică. Nu a fost necesar transportul ulterior la spital.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.