O femeie a ajuns în spatele gratiilor fiindcă în urmă cu ceva timp a sustras un portofel.
„Pe 9 iulie, poliţişti din cadrul Sectiei 1 Piteşti au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt şi au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de o femeie. Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 30 iunie, cea în cauză ar fi sustras din geanta unei persoane portofelul conţinând documente şi suma de 250 lei. După administrarea probatoriului, aceasta a fost încarcerată, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, ne-a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al poliţiei judeţene.
Din verificări a rezultat că suspecta se numeşte Angelica M., are 39 de ani şi este din Piteşti. Potrivit anchetatorilor, aceasta are domiciliul la mama sa, dar din cauză că nu se înţeleg, stă pe străzi sau pe unde găseşte. Aflată într-un magazin din zona centrală a municipiului, Angelica a profitat de neatenţia unei alte femei şi i-a furat portofelul din geantă. Ea nu se află la prima faptă de acest gen, fiindcă am aflat că deja este cercetată sub control judiciar pentru un alt furt comis la Bucureşti. Întrucât dosarul nu este finalizat, nu se poate reţine o eventuală stare de recidivă şi este posibil ca procurorul de caz să o pună din nou sub control judiciar.