Judiciarişti ai Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au continuat cercetările într-un dosar penal privind o tâlhărie calificată.
Din verificări a rezultat că, în noaptea de 24 august, Cristian N., de 51 de ani, din Oarja, a pătruns fără drept în locuinţa Mariei R., de 86 de ani, din aceeaşi localitate. Având o cămaşă trasă pe cap, el a intrat într-o cameră în căutare de bani, dar nu a găsit nimic şi a trecut în încăperea unde dormea proprietara. Trezită de zgomotul produs, octogenara s-a ridicat din pat şi a reuşit să-i tragă cămaşa de pe cap împricinatului. Femeia l-a recunoscut imediat şi chiar i-a zis pe nume, moment în care individul a agresat-o pentru a-şi asigura scăparea şi a fugit.
A doua zi dimineaţă, victima a sesizat poliţia şi oamenii legii au reuşit să dea urmele suspectului. Acesta a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.