* Poliţiştii au făcut uz de arme*
În această dimineaţă, mai mulţi locuitori de etnie romă din Bascov au provocat un scandal monstru, în care au fost implicate zeci de persoan Pentru a calma spiritele, la locul incidentului au intervenit echipaje ale mascaţilor, ale Serviciul Rutier şi ale Poliţiei Piteşti.Din primele date rezultă că două clanuri de rromi din localitate s-au luat la bătaie în plină stradă.
Potrivit unor martorilor, aceştia au oprit chiar în faţa primăriei şi după o serie de înjurături au început să îşi distrugă reciproc maşinile cu bâte şi topoare. În timpul răfuielii au fost sparte geamurile câtorva automobile aparţinând împricinaţilor, precum şi ale unei maşini parcate, aceasta aparţinând, din câte se pare, unui cadru didactic al şcolii din comună. Sesizaţi, primii ajunşi la faţa locului au fost poliţişti ai Secţiei Rurale Bascov, care au tras focuri de armă în plan vertical. Întrucât erau depăşiţi numeric de romii furioşi, aceştia au solicitat ajutor, iar în sprijin au intervenit trei echipaje ale mascaţilor Serviciului de Acţiuni Speciale Argeş, trei de la Poliţia Piteşti şi unul de la Serviciul Rutier, precum şi luptători de la Detaşamentul Mobil al jandarmeriei argeşene. Abia la intervenţia trupelor speciale scandalagii s-au potolit şi au cooperat cu efectivele de ordine.
Pe timpul intervenţiei traficul rutier a fost paralizat şi, din motive de siguranţă, până la calmarea spiritelor s-a decis ca nicio persoană să nu intre sau să iasă din şcoala generală aflată în zonă.În urma încăierării, patru persoane au ajuns la spital şi se pare că starea lor nu este gravă, alte zece persoane au fost duse la Secţia Rurală Bascov pentru audieri, iar de la locul incidentului au fost ridicate câteva tuburi de cartuşe, care urmează să fie expertizate de criminalişti, mai ales că, potrivit unor zvonuri, nu doar poliţiştii ar fi folosit arme, ci şi unii dintre cei implicaţi. Vom reveni cu mai multe amănunte în ediţia de mâine a ziarului nostru.
2 Comentarii
Romica Puceanu
In America se tragea in plin fara prea multe oracaieli. Sangele de tigan borat ar fi umezit soseaua si in loc de Batalia de la Bascov s-ar fi numit Revansa de la capatul Pitestiului. Unde va sunt barbatii? Stateau ca mironositele in casa in timp ce copiii tremurau in salile de clasa paziti de jandarmi. Rusine sa va fie pana in ziua in care veti pune mana de la mana sa scapati de sclavia tiganeasca. Nu este de acceptat ca de zeci de ani sa va ascundeti in fata realitatii. Aia care mai sunteti barbati puneti mana si aparati-va familia si avutul, spalati rusinea facuta de parinti si bunici si restabiliti ordinea…
Anonim
Trebuie sa ne rasculam ca in evul mediu cu furci topoare si foc, alta solutie nu vad…